Sergentul Claudiu Chira, ucis ieri în Afganistan, are aceeaşi soartă rezervată militarilor români căzuţi în războaiele altora: minute de reculegere, apoi indignare, şi o infinită uitare. Rămâne însă, mereu, aceeaşi întrebare: de ce suntem acolo? Nouă. Atâţia militari români au murit până în prezent în Afganistan. O cifră seacă, care ascunde în spate destine şi proiectează în viitor disperare.

Ultimul “căzut”, sergentul Claudiu Chira, ofera aceeaşi poveste încheiată fără punct şi virgulă în peisajul de piatră al Afganistanului. Acolo unde moartea nu-ţi mai dă nici măcar secunda necesară bilanţului final.

Ştirea a venit ieri în redacţiile ziarelor şi televiziunilor româneşti ca o umbră tristă, cerându-şi tributul mediatic, regretele şi nedumerirea. Un cadru banal: o misiune de patrulare obişnuită, pe Autostrada A1 Qalat-Kabul. În Afganistan însă, autostrăzile nu strâng maximul de civilizaţie şi modernizare.

Sunt drumuri ale morţii, în care orice kilometru poate ascunde capcane minate. Claudiu Chira n-a avut noroc. Se afla în al doilea vehicul Humvee, dintr-o coloană de cinci, iar tocmai acesta a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Chira era în Afganistan doar de o lună, dar a plătit deja preţul maxim. E al nouălea român care face asta.

BARTER

Când vieţile militarilor români “fac” cât prezenţa în NATO

Bilanţul e tragic şi aniversează anul acesta şase ani. Primii militari ucişi în Afganistan au fost Iosif Silviu Fogoraşi şi Mihail Anton Samoilă. Ambii împuşcaţi în aceeaşi misiune, ambii decoraţi post-mortem şi înaintaţi în grad. Au urmat, după acel macabru 11 noiembrie 2003, ani întregi care şi-au cerut tributul. Cu fiecare moarte venită pe fluxul agenţiilor de ştiri, revenea o întrebare: de ce suntem acolo?

Răspunsul a venit devreme, în martie 2004, odată cu primirea Româ