Economia Rusiei a crescut cu 1,2% în trimestrul al treilea, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind sub aşteptările analiştilor, care anticipau o inversare a celei mai grave tendinţe de încetinire a creşterii după recesiunea din 2009, relatează Bloomberg.
Creşterea PIB-ului a confirmat estimările Ministerului Economiei.
Preşedintele Vladimir Putin a promovat după câştigarea celui de-al treilea mandat de preşedinte un model de creştere bazat pe investiţii, nematerializate din cauza cererii interne scăzute, care a afectat profitabilitatea unor companii precum producătorul de automobile AvtoVAZ.
Creşterea economică a încetinit în fiecare trimestru, de când Putin a revenit la Kremlin în martie 2012, oficiali de rang înalt, inclusiv premierul Dmitri Medvedev, avertizând că modelul economic bazat pe exporturi este aproape de epuizare.
Perspectivele slabe de creştere economică din Rusia au redus şi interesul investitorilor pentru acţiunile companiilor ruseşti. În aceste condiţii, indicele RTS, care include acţiunile a 50 de companii, a scăzut cu 6% în acest an, comparativ cu o creştere de 24,2% a indicelui american Standard & Poor’s 500.
Preţurile de consum au crescut în octombrie cu 6,3% faţă de intervalul similar din 2012, iar banca centrală prognozează că inflaţia va depăşi ţinta de 5%-6% stabilită pentru acest an, iar creşterea economică va fi lentă, pe termen mediu.
Vânzările de maşini şi vehicule comerciale uşoare au scăzut în octombrie pentru a opta lună consecutiv, cu 8% faţă de anul trecut. În cazul AvtoVAZ, cel mai mare productor auto al Rusiei, declinul vânzărilor a fost de 25%.
Rusia a înregistrat în primele două mandate ale lui Putin, din perioada 2000-2008, o creştere economică medie de 7%, dar contribuţia sa la PIB-ul mondial se va eroda în următoarele două decenii, a spus ministrul Economiei Alexei Uliu