Bring a bottle. Pe lifturile din Palestine cineva a anuntat o petrecere in barul de la ultimul etaj. Toata lumea este invitata, cu o conditie: "bring a bottle". Pe la 11 seara ma infiintez acolo cu o sticla de Absolut. Sunt doar vreo 30-40 de persoane, majoritatea straini. E amestecul obisnuit in Palestine – jurnalisti, oameni de afaceri, cativa bodyguarzi. O femeie la cinci – sase barbati. Vreo doua dintre ele danseaza.
Ma lipesc de un grup de jurnalisti sarbi care lucreaza pentru o televiziune americana. Tarziu in noapte, dupa ce barul incepuse sa se goleasca, sarbii fac ceea ce stiu ei mai bine - iau o chitara si canta folk si muzica traditionala de-a lor. Brusc, barul din Palestine nu mai este in Irak, ci undeva acasa.
Apuc sa dorm doar doua ore inainte de a pleca la Kerbala, unde in seara precedenta avusesera loc trei atentate sinucigase care tintisera si contingetul bulgar. Fusese prea tarziu ca sa mai pornesc la drum atunci, asa ca o amanasem pentru prima ora a diminetii.
Suntem doar eu si Qaiser. Masina nu are nici un fel de insemne de presa, iar eu port pe cap un yasmak rosu. Nu mi-ar conveni sa fim observati, pentru ca drumul trece prin Mahmudiya. Orasul este destul de periculos, chiar daca, deocamdata, nu se vorbeste de el ca despre unul dintre centrele "triunghiului mortii". Sunt, oricum, prea obosit ca sa mai am emotii si picotesc cea mai mare parte a drumului.
In Kerbala mergem mai intai la sediul primariei, locul unuia dintre atacuri. Doi insurgenti deghizati in politisti urmarisera, cu masina lor, convoiul care il escorta pe primar. Garzile de la intrarea in primarie crezusera ca teroristii fac parte din escorta si ii lasasera sa intre in curte, unde se aruncasera in aer.
Aflu o parte din detaliile atacului de la o echipa Reuters. Ii intreb unde sunt bazele bulgare din oras. Ma sfatuiesc sa n
