Ofiţerii din Cluj care au obţinut în justiţie anularea şi suspendarea unor articole din ordonanţa care reglementează pensiile militarilor s-au trezit şi ei cu pensiile micşorate. Sursa: Adi Pîclişan
Colonelul Iulian Patca a primit, ieri, o nouă decizie în baza căreia pensia îi este redusă cu aproximativ cu 30%. "Cel mai ciudat e faptul că pensia pe ianuarie a intrat la nivelul celei din decembrie, dar am primit noua decizie de pensie în care se arată că valoarea acesteia e mai mică cu 739 de lei. E o bulibăşeală totală, mai ales că justiţia a suspendat aplicarea hotarârii de guvern în cazul meu şi al altor şase ofiţeri", spune Patca.
La rândul său, avocatul Viorel Iepure, care i-a reprezentat pe ofiţerii clujeni în instanţă, susţine că va depune plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
"La mijloc e ceva foarte grav. Vom înainta o plângere la DNA deoarece e o faptă de corupţie fiind vorba despre un prejudiciu adus unor persoane concomitent cu crearea unui avantaj adus unei alte persoane, fie aceasta chiar şi statul", afirmă avocatul.
Decizia instanţelor judecătoreşti în cazul ofiţerilor clujeni a fost comunicată atât guvernului, cât şi Ministerului Apărării Naţionale, tocmai pentru ca pensiile lor să nu fie recalculate. "Am comunicat şi am notificat oficial existenţa unor astfel de sentinţe, dar pentru cei care ne conduc nici nu mai contează. Până la urmă, e o chestiune foarte gravă dacă există o decizie definitivă a justiţiei prin care se spune să nu faci ceva, iar tu faci. E un abuz extraordinar", conchide avocatul Viorel Iepure.