Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucian Bute împlineşte 33 de ani

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 28 februarie 2013 ·

Pugilistul român Lucian Bute, fost campion mondial IBF la categoria supermijlocie, împlineşte joi 28 februarie vârsta de 33 de ani.

Supranumit 'Mister KO', Bute s-a născut la 28 februarie 1980, în comuna Pechea (judeţul Galaţi), iar în prezent locuieşte la Montreal.

Ca amator, a câştigat medalia de bronz la Campionatul Mondial din 1999, la Houston (Texas/SUA), precum şi medalia de aur la Jocurile Francofone din 2001.

În anul 2003 a devenit boxer profesionist, semnând un contract cu clubul canadian InterBox. Din acest moment, Lucian Bute a obţinut 27 de victorii, dintre care 22 prin KO, fără să fie învins ori egalat în vreun meci. Antrenorul său este Stephane Larouche, fostul antrenor al campionilor mondiali Eric Lucas şi Leonard Dorin Doroftei.

La data de 15 iunie 2007, Lucian Bute a câştigat, prin decizie unanimă, partida cu Sakio Bika, calificându-se în finala pentru titlul IBF la categoria supermijlocie. În acelaşi an, la 19 octombrie, Bute a boxat în compania columbianului Alejandro Berrio, pe care l-a învins prin KO tehnic în runda a 11-a. Cu acest prilej, Lucian Bute a devenit al treilea boxer român profesionist care a cucerit titlul de campion mondial la profesionişti, după Mihai Leu şi Leonard Doroftei.

La 29 februarie 2008, pugilistul român şi-a apărat pentru prima oară cu succes titlul de campion mondial la categoria supermijlocie, după ce l-a învins prin KO tehnic în repriza a zecea pe americanul William Joppy, la Montreal (Canada). În data de 24 octombrie 2008, Lucian Bute l-a învins pe mexicanul Librado Andrade prin decizie unanimă, păstrându-şi astfel titlul IBF. La 13 martie 2009, boxerul român şi-a păstrat centura de campion mondial IBF la categoria supermijlocie după ce l-a învins prin KO tehnic în repriza a patra pe columbianul Fulgencio Zuniga. Al patrulea meci în care Lucian Bute şi-a pus centura în joc a fost împotri

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum o ora
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

Tenismenul Ilie Năstase o susţine pe Gabriela Firea în competiţia pentru Primăria Capitalei - VIDEO

News.ro acum o ora
Tenismenul Ilie Năstase a transmis, duminică într-un mesaj video, că o susţine pe Gabriela Firea pentru un mandat la Primăria Capitalei şi a anunţat că o va vota pe candidata PSD, la alegerile locale din 9 iunie. „Ştiu că se apropie alegerile la Pri

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 2 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Florin Piersic a transmis primul mesaj pentru români, după operațiile suferite. Marea dorință a maestrului

Ziare.com acum 3 ore
Florin Piersic a transmis primul mesaj românilor, de pe patul de spital, în urma operațiilor suferite la inimă și la genunchi. Actorul se gândește doar la cum poate reveni mai rapid pe scenă. „Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tra

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov

G4Media acum o ora
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 16 rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, au anunţat oficiali locali citaţi de Reuters, potrivit Agerpres. Bilanţul morţilor şi răniţilor a fo

Elon Musk şi ministrul indonezian al sănătăţii au lansat serviciul de internet prin sateliţi Starlink pentru sectorul sănătăţii

News.ro acum 2 ore
Elon Musk şi ministrul indonezian al Sănătăţii, Budi Gunadi Sadikin, au lansat duminică serviciul de internet prin satelit al SpaceX pentru sectorul de sănătate al naţiunii, cu scopul de a îmbunătăţi accesul în părţile îndepărtate ale arhipelagului

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 2 ore
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Claudiu Târziu: Politica AUR e una a iubirii. Toţi cei care ni se împotrivesc nu sunt decât duşmanii dragostei

HotNews acum o ora
Caravana „Patrioţi în Europa”, organizată de AUR pentru prezentarea candidaţilor la alegerile din 9 iunie, a fost sâmbătă în judeţul Bistriţa-Năsăud. Preşedintele Consiliului naţional de conducere al partidului, Claudiu Târziu, le-a cerut celor prez

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/22°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°