Opera Braşov, organizează ultimele spectacole din această stagiune. În această sâmbătă, la ora 19.00, Sala Operei găzduieşte Teatrul Academic de Operă şi Balet din Kiev, care prezintă „Lacul Lebedelor” de P. I. Ceaikovski. Despre acest spectacol directorul, Cristian Mihăilescu (foto dreapta), a declarat că „este de admirat munca pe care o depun balerinii, dar şi modul lor de a se adapta fiecărei săli, fie ea de dimensiuni mai mari sau mai mici, aşa cum este şi sala Operei din Braşov”.
Pe 16 iunie 2007, ora 18.30, la Sala Operei va fi interpretată lucrarea lui G. Verdi, Falstaff. Această lucrare nu a mai fost prezentată pe scena Braşovului de trei ani, iar actorii vor fi dintre cei mai buni. Pe scenă vor urca S. Balla, V. Marele, C. Brătescu, N. Zaharia, M. Irimia, G. Oana, A. Pop, N. Chirilă, C. Roşu şi Gabriela Hazarian. Dirijorul acestui spectacol este Florin Zamfir de la Teatrul Liric Craiova, iar regia este semnată de Cristian Mihăilescu.
Ultimul spectacol din această stagiune va avea loc sâmbătă, 30 iunie, la ora 20.00, într-un loc cu totul special, şi anume Bastionul Ţesătorilor. Marele concert al verii va avea loc în acest spaţiu unic. „Vrem să facem o tradiţie a spectacolelor desfăşurate la Bastionul Ţesătorilor, un loc cu o acustică naturală foarte bună”, a mai declarat Mihăilescu. Organizatorii spectacolelor se aşteaptă ca de această dată să aibă un număr foarte mare de spectatori. Opera Braşov, organizează ultimele spectacole din această stagiune. În această sâmbătă, la ora 19.00, Sala Operei găzduieşte Teatrul Academic de Operă şi Balet din Kiev, care prezintă „Lacul Lebedelor” de P. I. Ceaikovski. Despre acest spectacol directorul, Cristian Mihăilescu (foto dreapta), a declarat că „este de admirat munca pe care o depun balerinii, dar şi modul lor de a se adapta fiecărei săli, fie ea de dimensiuni mai mari sau mai mici, aşa cum este şi sala O