Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mândruţă: „Încerc o emisiune de care nu îmi e ruşine”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Lucian Mândruță explică trecerea de la Observator la „Pâine și Circ”, un show în care lucrează „cu materialul clientului”. Sursa: Arhiva EVZ

Afectat sau nu de „momentul adulterului”, Lucian Mândruţă a supravieţuit unui moment dificil. A trecut de la pupitrul ştirilor de mare audienţă, aruncându-se în arena divertismentului şi încercând să ofere „ceea ce poporul vrea”, adică „pâine şi circ”. Cum se simte în pielea „noului” Mândruţă, necititor de prompter şi deloc „Bâlbuţă”?

EVZ: Cum este să prezinţi divertisment, în locul ştirilor serioase?

Lucian Mândruţă: Există o singură diferenţă: la ştiri nu poţi să râzi de ceea ce prezinţi, aici da...

De ce ai făcut trecerea asta, până la urmă?

Lumea zice că o fac pentru rate, pentru casă, pentru copii. O fac pentru că la vârsta asta pot să fac o emisiune în care să mă simt bine. Acum mă adresez unor segmente de public la care nu aveam acces la Observator. Acum există publicul amator de umor popular, dar există şi publicul acela mai greu de adus în faţa televizorului sâmbătă seara, format din oameni educaţi, populaţie activă, urbană, care în weekend nu prea se întâlneşte cu televizorul.

De unde te-ai inspirat? Că nu este 100% un show autentic...

Avem starea talk-show-urilor de divertisment din America, dar lucrăm cu materialul clientului şi cu ceea ce ne oferă oamenii de aici. Pentru că trăim pe pământul ăsta, până la urmă... Starea e aceeaşi, produsul e adaptat.

Cine scrie textele pe care le prezinţi?

În prima emisiune le-am scris eu, apoi, de la a doua emisiune am luat un copywriter de la o agenţie, care îşi dorea să scrie texte pentru asemenea show-uri.

De ce vrei să îţi bagi invitaţii la apă? Ai observat că le umblă deja vorbe...

Da, toată lumea mă întreabă. Şi am auzit şi ce i s-a spus lui Peter Imre, la şedinţa aceea... Ideea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 20 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 20 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 20 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ilfov: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi bătut şi sechestrat un tânăr, furându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, ar fi bătut şi ar fi sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, luându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 20 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 20 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum 2 ore
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°