Instituţiile unui stat membru UE procedează la execuţia mafiotă, în piaţa publică, a unui prim-ministru. Curtea Constituţională a aceluiaşi stat ar fi un conclav de politruci lipsiţi de scrupule şi competenţe, absolut interesaţi şi rău-voitori, deşi la instanţa cu pricina au recurs până acum absolut toate partidele atunci când nevoia le-a împins spre arbitraj.

Cele două Parchete mari, Parchetul General şi Direcţia Naţională Anticorupţie, sunt conduse de marionete politice care născocesc, la ordin, dosare de corupţie pe baza unor acuzaţii nedrepte. Tot un asemenea ciocan ar fi şi Agenţia Naţională de Integritate, iar mediul academic care nu şi-a depus serviciile la picioarele noului Guvern ar fi - cum altfel? - un mediu malign.

În linii mari, aşa se vede România din biroul de la Palatul Victoria al premierului în exerciţiu, Victor Ponta.

Cât priveşte Parchetul General, DNA şi ANI, chiar ministrul de resort, Titus Corlăţean, a exprimat în repetate rânduri o poziţie similară celei adoptate de şeful său politic, astfel că propunerile de noi şefi la cele două Parchete, propuneri care stau în pixul lui Corlăţean, vor constitui un test de referinţă pentru viitorul luptei anticorupţie.

Dacă peisajul astfel conturat de către liderul USL ar avea măcar pe sfert corespondent în realitate, ar însemna că Victor Ponta ne pune în faţa a două mari revelaţii: a) că singurul cuvânt care descrie corect prăpastia pe marginea căreia s-a aşezat la picnic România, în opinia lui Victor Ponta, este „anarhie"; b)că o suită întreagă de diplomaţi şi de experţi europeni şi americani ar trebui bănuiţi de grave probleme de percepţie asupra realităţilor româneşti.

Şi în situaţia „a", şi în situaţia „b" ar fi extrem de grav.

Stau deci lucrurile aşa cum le descrie întâiul ministru al ţării? E drept, revelaţiile ne sunt servite într-un context special. Lui Ponta i se