Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pretul benzinei si protestele soferilor

Publicat in HotNews, luni 17 ianuarie 2011 ·

Dincolo de calcule legate de taxe si evolutia cursului valutar, adevarul este ca in ultimii doi ani pretul benzinei a crescut in Romania cu peste 80%, procentul de crestere fata de mijlocul anului 2008 – atunci cand barilul de petrol costa aproape $150 – fiind de peste 20%, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.

In ultimii doi ani, salariile au ramas practic la acelasi nivel, iar in aceste conditii cresterea preturilor – desi in cea mai mare parte justificata – ii nemultumeste pe multi dintre soferi, unii dintre ei alegand sa protesteze in diverse moduri. Efectul acestor proteste asupra pretului benzinei va fi insa cel mai probabil egal cu zero.

In Romania, in 2008, intre pretul maxim si cel minim al benzinei a fost o diferenta de 32%. Daca ne uitam la americani, in momentul in care barilul de petrol costa 147 de dolari, pretul unui galon de benzina (3,78 litri) era de $4,12. La sfarsitul anului 2008, galonul de benzina costa $1,6, cu 61% mai putin. In prezent pretul per galon este de $3,1, dublu fata de sfarsitul anului 2008, insa cu 24% mai mic fata de cel maxim.

Dupa cum se poate observa, fluctuatia pretului benzinei in SUA este mult mai mare decat cea de la noi, motivul principal fiind ponderea taxelor – in Romania, 50% din pretul la pompa reprezinta taxe, iar in SUA, ponderea taxelor este in medie de doar 13%. Iar cu cat ponderea taxelor este mai mica, cu atat pretul la pompa al carburantilor este mai sensibil la fluctuatiile cotatiilor la nivel international.

Sa nu uitam insa ca discutam despre doua modalitati de abordare diferite – europenii taxeaza masiv carburantii, iar Romania trebuie sa se conformeze regulilor UE, in timp ce americanii pastreaza un pret mic pentru a sustine dezvoltarea economica.

In ce priveste impactul cresterii pretului benzinei, problema principala nu o reprezinta populatia (la urma

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 4 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 5 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 4 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 4 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°