Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au furat încasările din magazin, în timp ce vânzătoarea era la baie

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 31 august 2012 ·

Încasările unui magazin din municipiul Suceava au fost furate în timp ce vânzătoarea era la baie.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, furtul s-a petrecut joi, în intervalul 14:00-14:10.

Gestionara de serviciu, Violeta C., în vârstă de 52 de ani, se afla la grupul sanitar, când autori necunoscuţi au pătruns în interior şi au sustras din spatele tejghelei, dintr-un sertar, 590 de lei.

Magazinul nu este prevăzut cu sistem de alarmă şi supraveghere video.

„Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului investigaţii criminale Suceava sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliţiei.

Încasările unui magazin din municipiul Suceava au fost furate în timp ce vânzătoarea era la baie.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, furtul s-a petrecut joi, în intervalul 14:00-14:10.

Gestionara de serviciu, Violeta C., în vârstă de 52 de ani, se afla la grupul sanitar, când autori necunoscuţi au pătruns în interior şi au sustras din spatele tejghelei, dintr-un sertar, 590 de lei.

Magazinul nu este prevăzut cu sistem de alarmă şi supraveghere video.

„Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului investigaţii criminale Suceava sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliţiei.

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 55 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

UPDATE - Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. Dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări", avertizează Guido Crosetto

News.ro acum 29 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 46 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cel puţin 6 ruși au murit şi 35 sunt răniți în urma unui atac ucrainean cu drone în Belgorod, transmite Moscova

G4Media acum 40 minute
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi 35 rănite luni dimineaţă într-un atac ucrainean cu drone explozive în regiunea rusă Belgorod, frontalieră cu Ucraina şi vizată cu regularitate de forţele Kievului, a anunţat guvernatorul local, citat de AFP,

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 29 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 3 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°