Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început cursa pentru un loc la o şcoală bună

Publicat in Adevarul, joi 11 noiembrie 2010 ·

Părinţii se grăbesc să îşi înscrie copii în clasa I sau în grupa mică pentru a ocupa un loc la o unitate mai bine cotată.Mai multe şcoli şi grădiniţe din Alexandria au început să facă liste cu elevi pentru următorul an şcolar, deşi perioada oficială de înscriere nu a început.

Părinţii care au micuţi ce se pregătesc să intre pe porţile grădiniţelor şi şcolilor, în următorul de învăţământ, au intrat deja în cursa pentru înscrieri. Bătălia se dă pentru un post la o unitate bine cotată, adică o unitate centrală, cu tradiţie în obţinerea de rezultate foarte bune la examene sau olimpiade, dar şi cu dotări moderne. La astfel de unităţi, înscrierile au început neoficial, pe liste. Grădiniţa „ Ion Creangă” este cea mai căutată, dovadă faptul că aici s-au ocupat peste un sfert din locurile disponibile la grupele mici care se vor forma anul viitor. „La Grădiniţa „ Ion Creangă”, unitate cu program prelungit, s-au ocupat 10 din cele 30 de locuri disponibile. Au început să vină părinţi încă din octombrie. Dacă se vor ocupa locurile şi vom primi în continuare cereri, îi vom îndrepta către alte unităţi”, ne-a spus directoarea unităţii , Elisabeta Martac.

La Grădiniţa nr. 7 , oficial, nu au început înscrierile, potrivit declaraţiei conducerii. Neoficial, după spusele părinţilor, care şi-au asigurat un loc la grupa mică, înscrierile sunt în toi. „ Eu am vorbit deja cu educatoarea, m-a trecut pe lista ei, pentru că aşa se procedează, şi acum sunt sigură că am un loc pentru copil. Nu sunt singura. Am văzut că mai erau cel puţin 11-12 copii înscrişi” ne-a spus o mămică, al cărei copil va intra anul viitor în grupa mică. Şi la Grădiniţa 11 s-au ocupat deja 8 din cele 25 de locuri la grupa mică, după declaraţia unei educatoare de aici.

La Şcoala cu clasele I-VIII „ Mihai Viteazul” înscrierile în clasa I au început, neoficial, tot pe liste. Conducerea unităţii ne-a confirm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 51 minute
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 51 minute
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 35 minute
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Hamas publică o înregistrare video cu doi ostatici israelieni răpiţi la 7 octombrie

News.ro acum 17 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în atacul său de la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Fâşia Gaza, relatează AFP. Cei doi ostatici se prez

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 4 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°