Preşedintele Barack Obama a anunţat în toamna acestui an că planul privind construcţia unui sistem antirachetă în estul Europei s-a modificat, urmând să implice alte ţări est-europene, între care şi România. Fostul plan, susţinut de Administraţia Bush, presupunea instalarea unor sisteme antirachetă în Cehia şi Polonia, în timp ce noul proiect adopta o nouă strategie, menită a răspunde eficient la cerinţele de apărare împotriva unor eventuale atacuri cu rachete balistice.

Fizicianul american Dean Wilkening, implicat în construcţia noului scut antirachetă, explică în rândurile de mai jos implicaţiile planului susţinut de noua admistraţie de la Casa Albă pentru România.

Dean Wilkening deţine un doctorat în fizică acordat de Universitatea Harvard, este cercetător senior la Universitatea Stanford şi a fost cooptat în echipa proiectanţilor noului sistem de apărare antirachetă dezvoltat de Washington.

De ce este nevoie să se înlocuiască sistemul antirachetă din Cehia şi Polonia?

D.W.: În primul rând, trebuie spus că vechiul sistem era foarte bun pentru Statele Unite. Din păcate însă aria pe care o putea acoperi în Europa lăsa multe state europene membre NATO în afara ei printre care România, Bulgaria, Turcia şi Spania. Consilierii fostei administraţii calculaseră un risc standard pentru Europa, neluând în considerare cel mai mare risc din partea rachetelor iraniene, traiectoria joasă. Atâta vreme cât iranienii trimit rachetele la o înălţime medie, actualul sistem antirachetă poate detecta traiectoria rachetei şi avem suficient timp să contraatacăm.

Dacă însă traiectoria este una foarte joasă, lucrurile devin mult mai complicate. În primul rând, racheta nu trece suficient prin spaţiul pe care îl poate monitoriza sistemul. Din acest motiv am avea foarte puţin timp să identificăm poziţia şi ţinta proiectilului şi am putea rata distru