Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Testamentul politic al lui Ilici cel Mare

Publicat in Romania Literara, miercuri 16 iulie 2003 ·

Recentul circ pentru că altfel nu pot să-i spun al semnării tratatului româno-rus arată gradul de cinism la care a ajuns puterea neo-comunistă dirijată de Ion Iliescu. Să faci un asemenea tămbălău, să deplasezi o întreagă flotilă aeriană cu funcţionari între care şi nemuritorul personaj feminin ce trebuia să pună sugativa pe ilustrele semnături prezidenţiale , dar să nu te oboseşti să-ţi anunţi propriul popor în ce belea îl bagi e, totuşi, prea mult Când o lume întreagă ştie cât e de incomod să ai de-a face cu diplomaţia ruso-sovietică, ar fi fost o chestiune de bun simţ din partea d-lui Iliescu să dea publicităţii, înainte de plecarea la Moscova, proiectul de tratat. Şi, evident, o nouă publicare după semnarea acestuia. Măcar aşa, să vedem şi noi cu ce intenţii s-a dus şi cu ce rezultate s-a întors.

Şi asta cu atât mai mult cu cât, de vreo doisprezece ani, între Bucureşti şi Moscova se desfăşoară o gherilă diplomatică în toată regula. Se cunosc eternele pulsiuni expansioniste ale ruşilor şi calmul de reptilă al politicienilor de la Kremlin. Se mai ştie şi ce susceptibilităţi sunt legate de rolul sovieticilor în evenimentele din decembrie 1989 din România. E o axiomă că Ion Iliescu a fost, este şi va continua să fie legat măcar "sentimental, ca să folosesc un cuvânt din repertoriul său de Moscova. Din acest punct de vedere, el era cel mai puţin indicat dintre toţi politicienii români să gireze un act de asemenea presupusă importanţă.

Spun "presupusă importanţă pentru că nu cunoaştem decât din fragmente detectate de gazetari şi din aluzii strecurate de politicieni la ce s-au angajat oamenii lui Putin şi, mai ales, la ce ne-am angajat noi. În orice caz, a stabili ca dată a semnării unui asemenea document 4 iulie, ziua independenţei SUA, e cel puţin o gafă. Un semnal limpede că rămânem adepţii dublului standard, că una zicem şi alta facem. Întrea

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum o ora
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum o ora
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

PSD a introdus în Guvern subvenții de aproape 2 miliarde de lei pentru fermieri

Ziua News acum 19 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu alocă anul acesta sume record, de 4 miliarde de euro, pentru a sprijini fermierii români. Executivul a alocat încă un miliard de lei pentru plata ajutoarelor de 100 de euro pe hectar, dar și pentru fermierii din dom

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

FOTO Funcționarii din Guvern au intrat în grevă japoneză

HotNews acum 2 ore
Funcționarii din cadrul Guvernului au intrat vineri dimineață în grevă japoneză deoarece premierul Marcel Ciolacu le-a refuzat majorarea salariului de bază, potrivit Sindicatului angajaților din Executiv. Protest la Palatul VictoriaFoto: Sindicatul

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum 2 ore
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni”

HotNews acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°