Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când două instituţii se ceartă, statueta lui Enescu dispare

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 14 mai 2010 ·

Obiectul de artă a fost sustras, luna trecută, din clădirea împărţită de Muzeul „George Enescu” şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor. Oficialii aruncă vina dintr-o cameră în alta. Sursa: Libertatea

Mai vechile neînţelegeri dintre cele două instituţii de cultură care împart Casa „George Enescu”, din Capitală, au uşurat misiunea unui hoţ de obiecte de artă. Statueta „Pro Merito” - realizată de sculptorul francez Emile Picault şi dăruită lui Enescu de Orchestra Ministerului Instrucţiunii Publice - a dispărut luna trecută dintr-un spaţiu expoziţional al muzeului care poartă numele compozitorului. Din neglijenţa conducerii muzeului, spun reprezentanţii Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor (UCMR), care funcţionează într-o aripă a clădirii.

Din cauza lăcomiei UCMR, care administrează întregul spaţiu, susţine, de cealaltă parte, conducerea muzeului. Cele două instituţii funcţionează din 1956, cu pauze, în clădirea de pe Calea Victoriei, iar de atunci divergenţele au fost numeroase. Acum, conflictul se poate înteţi dacă ministrul culturii, Kelemen Hunor, se ţine de cuvânt şi reuşeşte să paseze administrarea clădirii de la UCMR la Muzeul „George Enescu”.

Pentru asta, trebuie să desfacă un contract pe 30 de ani, care îi pune într-un avantaj clar pe compozitori. Preşedintele UCMR, Adrian Iorgulescu, spune că asta ar presupune nerespectarea unor clauze şi ameninţă că va face toate de mersurile ca imobilul să reintre în posesia familiei compozitorului.

O zi de luni, în două variante

Cert este faptul că, pentru cel care a furat statueta dragă lui Enescu, n-a fost prea greu: în acea după-amiază, la UCMR - „vecina” Muzeului „George Enescu” - se ţinea o adunare. Aşa că hoţul a profitat şi a intrat în sala de expoziţii, a pus obiectul sub haină şi dus a fost. Statueta, în valoare de 5.000 de euro, nu face parte din patr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum o ora
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 45 minute
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 3 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 36 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 35 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

Taiwanul raportează activitate militară chineză, după ce secretarul de stat american a părăsit China

Ziare.com acum o ora
Taiwanul a raportat sâmbătă, 27 aprilie, o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită î

Doi tineri au murit la Suceava după ce au intrat cu motoscuterul într-un podeţ

Adevarul acum 15 minute
Doi tineri au murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident rutier produs în satul Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 4 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 5 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Vremea

București
acum

19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°