Poliţia toscană ar putea elucida cazul după studiul imaginilor surprinse sîmbătă dimineaţă de camerele video care supraveghează zona în care se află clubul "Full Up".
Adrian Mutu a lăsat problemele în seama avocaţilor săi şi se pregăteşte să revină pe gazon duminică, după 9 luni de suspendare, în deplasarea de la Catania. Starul Fiorentinei a cerut oficial scuze ospătarului albanez pe care l-a bătut de l-a băgat în spital sîmbătă, la 5 dimineaţa, dar n-a scăpat complet de emoţii.
Situat în centrul istoric
Camerele video care supraveghează zona în care se află clubul "Full Up" pot produce probe importante. Din cîte se pare, poliţia toscană ar fi solicitat imaginile captate pentru a le analiza. Privit de afară, n-ai zice că te afli în faţa unuia dintre cele mai exclusiviste localuri din Florenţa. Clubul e ascuns printre nişte străduţe foarte înguste, de vreo 5-6 metri, mărginite de clădiri medievale, şi se află la subsolul unei clădiri cu 3 niveluri. Mai exact, la intersecţia dintre Via della Vigna Vecchia cu Via dell'Acqua. Ieri erau trase obloanele. "Este deschis doar de miercuri pînă sîmbătă", a explicat un riveran.
Camera mobilă
În aria respectivă sînt, de fapt, trei camere video, toate amplasate la circa 10 metri de clubul Full Up, pe colţul unui castel-muzeu. O cameră este fixă, iar două sînt mobile. Una dintre cele flexibile monitorizează traficul de pe strada pe care ospătarul albanez Berat Racaj (28 de ani) pretinde că Mutu i-a provocat o fractură de piramidă nazală, în urma căreia are nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale.
"În fiecare week-end e agitaţie"
Vecinii din zona clubului Full Up sînt foarte reticenţi cînd sînt întrebaţi despre incidentul de sîmbătă dimineaţă. "N-am auzit nimic deosebit. Aici, oricum, în fiecare week-end e agitaţie mare", a precizat un bărbat. În faţa