Mesajul a fost trimis. Multumesc!

10 credinţe şi obiceiuri populare pe care nu le ştiai, de Rusalii

Publicat in Adevarul, duminică 23 iunie 2013 ·

Descoperă de ce n-ai voie să te superi de Rusalii, care sunt efectele ramurilor de tei în credinţa populară şi de ce-i important cântecul cucului în această zi, pentru ţărani.

1. În ziua de Rusalii, creştinii pun la geamuri şi pe uşi ramuri sfinţite de nuc, de tei sau de mure, pe care apoi le utilizează sub formă de leacuri. Puterea lor curativă este limitată, însă, până de Sânziene;

2. Tinerii care se căsătoresc împletesc în această zi coroniţe din flori de câmp şi spice de grâu, pe care le poartă în ziua nunţii;

3. Duminica Pogorârii Sfântului Duh mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Duminica Cincizecimii, fiindcă a avut loc la 50 de zile de la Învierea lui Hristos. Prin sate, de îndată ce s-a sfârşit slujba religioasă, preotul merge pe câmp împreună cu alaiul de credincioşi şi sfinţeşte apa utilizată la udarea semănăturilor. Tot astăzi oamenii ornează mormintele cu flori şi frunze verzi;

4. În credinţa populară Rusaliile mai sunt cunoscute şi sub numele de iele, zâne, doamne, şoimane, împărătesele văzduhului sau ursoaice. Deşi respectate, acestea nu sunt iubite de creştini fiindcă persistă credinţa că sunt aducătoare de boli;

5. Bătrânii spun că ielele răpesc un tânăr chipeş pe care-l dansează în toată ziua de Rusalii. După ce este eliberat, acesta nu are voie să le dezvăluie semenilor lui cântecele ielelor sau ce a văzut. Altfel ar risca să fie pedepsit cu moartea sau să rămână paralizat.

6. În mediul rural persistă credinţa conform căreia ramurile de tei protejează gospodăriile contra fulgerelor şi a grindinei;

7. Rusaliile mai sunt cunoscute şi sub numele de sărbătoarea pelinului. În această zii tineri care se întâlnesc se lovesc cu ramuri din această plantă;

8. O vorbă veche din popor spune că aceia care se supără în ziua de Rusalii vor fi supăraţi tot anul şi totul le va merge prost în gospodărie; @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 10 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°