Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incognito la dezgroparea lui Ceauşescu: Marele dictator devenise o cârpă murdară

Publicat in Romania Libera, miercuri 21 iulie 2010 ·

Corespondentul Associated Press în România, a asistat, incognito, la dezgroparea soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu. Spune că i s-a ridicat părul de emoţie şi că, într-un fel, asistăm la finalui unei epoci.

"Am ajuns devreme şi am avut noroc. Venisem direct de acasă pentru altceva. Am avut noroc pentru că nu aveam cameră de filmat la mine şi aşa nu am fost luată la ochi. Acolo, gărzile au oprit lumea, era lume, nu foarte multă, dar era. Fiind foarte mare spaţiul, am putut să mă ascund. Nu am scos niciun reportofon, niciun carnet. Era tensiune, erau oameni de la diferite instituţii, era clar o operaţiune ştiinţitică. M-am uitat cât am putut, m-am mai întors pe acolo, când era bodyguard-ul suspicios", povesteşte Alison Mutler pentru Realitatea.net.

Jurnalista îşi continuă relatarea: "La un moment dat, am văzut o cârpă în sicriul lui Ceauşescu şi m-am gândit că ăsta e simbolul acestei epoci: dintr-un conducător glorios, omul Epocii de Aur a ajuns o cârpă murdară, mizerabilă. Mi s-a părut că văd ceva ce aducea a căciula lui de blană, nu ştiu, ar fi putut fi părul lui. Am stat de vorbă cu o doamnă, familia soţului ei suferise sub comunism şi m-am gândit ce istorie se petrece aici: unul din cei mai cunoscuţi dictatori din lume era dezgropat, la câţiva metri distanţă o doamnă povesteşte despre suferinţele din vremea acestuia, dar spune şi că această enigmă trebuie dezvăluită".

Mutler spune că a avut emoţii şi că singurul zgomot care perturba liniştea deplină din cimitir era cel al elicopterului care survola cimitirul: "Mi-am spus în acele clipe: asta este istorie. Eu am simţit asta acolo. Mi s-a ridicat părul pe mână. Cred că este un fel de concluzie publică şi emoţională. Acum vom şti că sunt ei. Şi eu cred că sunt, dar tot timpul nu au avut acte".

Elena şi Nicolae Ceauşescu au fost deshumaţi, miercuri, la cererea urmaşilor acestuia, pentru a fi re

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 9 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 8 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 8 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 13 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°