(Foto: )
Am venit de cateva minute din tinutul tristetii care m-a luat mai mult pe nepregatite decat pe asteptatele cai ale lumii in care traim cu un sens, cu o multime de dorinte dar din pacate cu multe si mult prea multe deceptii. Am deschis ca orice om televizorul sa mai aflu o stire din tara asta la care eu tin enorm, dar care se pare ca ea nu vrea sa tina la mine sau mai precis la cei ca mine.
Intotdeauna mi-a fost teama de stirile surprinzatoare dar acum am fost chiar socat. Dupa ce am trecut peste trauma provocata de operatia "Basescu”, nu usoara (trauma, nu operatia) ma ingrozesc toate comunicatele exasperante despre "superoperatia” de genunchi a premierului Tariceanu.
Tara se zbate in greutati foarte mari, bolnavii saraci mor in spitale ca nu pot fi "atenti" medicii se pling in spitale ca a fost cel mai sarac an in medicamente dupa 1989, iar premierul umple spatiile de televiziune cu evolutia exelenta a genunchiului sau.
Nici daca s-ar fi accidentat la vreo operatie de limitare a efectelor inundatiilor nu trebuia facut atita caz, daramite cind te distrezi cu motocicleta in stil american.
Acum mi-am dat seama ca suntem un popor slabit peste masura, scarbit, terfelit si manjit de rahatul unor politicieni care se bat in "operatii de renume” austriaco-frantuzesti, operatii de lux pentru reclama, ca dovada ca cei doi mari conducatori ai nostri sunt tocmai buni de pus in rama.
Am avut nesansa sa-l duc pe tatal meu prin spitale, pe la medici , sa alerg si sa caut medicamente si apoi sa-l ingrop inainte de vreme pentru ca asa a vrut Dumnezeu.
Degeaba caut eu vina in Basesti si Tariceni ca nu mi-l mai da nimeni inapoi, dar sa fii atat de nesimtit sa faci politica de stat din aventurile pe motocicleta si apoi sa le carpesti in strainatate mi se pare nu prostie, ci mitocanie.
Eu zic, mai
