Când alege să lase totul şi să plece în lumea largă, în căutarea unui trai suportabil, românul trebuie să fi ajuns la capătul puterilor.
Să-şi fi epuizat resursele de speranţă. Pribegia începe astfel cu o traumă produsă de propria-i ţară, care nu-i dă nicio şansă.
A doua traumă pândeşte la colţ, iar ea se numeşte dezamăgire. Ţara de adopţie se dovedeşte uneori rece, crudă şi cinică. Cei mai norocoşi compatrioţi sunt trataţi corect, îşi găsesc de lucru şi sunt plătiţi corect. Există însă şi numeroase cazuri în care primează lipsa de omenie.
Ultima ştire a explodat ieri: un tânăr plecat să muncească în sudul Italiei a fost ucis de condiţiile istovitoare de lucru. Ion Defta, de loc din Bârcea Mare, judeţul Hunedoara, avea doar 26 de ani. Soţia sa, Lidia Defta (24 de ani), care a lucrat alături de el pe plantaţie, îi acuză pe patronii italieni că i-au tratat ca pe sclavi.
Totul a început când Ion şi Lidia Defta și-au abandonat locurile de muncă prost plătite din Hunedoara și au ales calea exilului. Şi-au lăsat copiii, de trei și șapte ani, în grija bunicilor, promiţându-le că se vor întoarce cu bani. El nu se va mai întoarce niciodată.
Mărturia tinerei văduve este zguduitoare. „Am plătit unui intermediar 400 de euro şi am fost duși în Gioiosa, o localitate din sudul Italiei, dar - în ciuda promisiunilor - ne-am trezit că nu avem unde locui. Ne-am găsit cu greu adăpost și apoi ne-am angajat la diverse ferme. Eram plătiţi cu câte 30 de euro pe zi, pentru a munci la cules de fasole, de zarzavaturi și la struguri. Uneori plecam la lucru de la patru dimineaţa și ne întorceam acasă la șase seara. Patronul se purta urât cu noi, iar italienii ne făceau «bastarzi» și «gunoaie». De multe ori, nu eram lăsaţi nici măcar să luăm o pauză pentru a bea apă", a povestit Lidia.
După aproape trei luni de muncă istovitoare, la finalul unei zile în ca
