Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orban ar putea fi retrogradat de pe lista anti-PDL

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 3 februarie 2010 ·

Coeziunea echipei anti-Băsescu din PNL ar putea fi plătită cu preţul desfiinţării postului de prim-vicepreşedinte, deţinut, în prezent, de Ludovic Orban.

Şeful PNL, Crin Antonescu, a admis, pentru prima dată, oficial, că este dispus să accepte desfiinţarea postului. “Nu sunt în acest moment hotărât. E posibil să renunţ la ea, din punctul meu de vedere, pentru că a generat într-adevăr o serie de tensiuni de care nu avem nevoie, pe care nu mi le explic de altfel, pentru că e o funcţie care ar fi necesară, o funcţie care pe mine, cel puţin ca preşedinte, mă ajută. Nu am luat o decizie”, a spus preşedintele PNL, la Realitatea TV.

Mizele schimbării

Declaraţia lui Antonescu vine în contextul în care el doreşte ca alegerile de la congresul din 5-7 martie să se desfăşoare pe bază de moţiuni, candidatul la preşedinţia PNL urmând să vină la pachet cu echipa şi programul. Astfel, pasul făcut de Antonescu are menirea de a-i sensibiliza pe cei care condiţionează susţinerea acestei măsuri de desfiinţare a postului ocupat în prezent de Ludovic Orban, printre aceştia vicepreşedinţii Relu Fenechiu, Dan Radu Ruşanu sau Norica Nicolai.

Miza: Antonescu ar câştiga susţinerea pentru moţiunea cu care intenţionează să candideze şi care se referă la lupta pe care PNL trebuie să o dea cu Traian Băsescu şi PDL. Practic, ar oficializa prin votul congresului rămânerea, cel puţin deocamdată, în opoziţie, în condiţiile în care mai mulţi lideri din teritoriu susţin că o astfel de decizie îi lasă pe aleşii PNL şi comunităţile pe care le conduc fără bani de la guvern.

Cataramă preia ştafeta de la Tăriceanu

De partea cealaltă a baricadei, fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu are ezitări în a se înscrie în cursa pentru şefia PNL, în condiţiile în care majoritatea liderilor cu influenţă sunt strânşi în jurul lui Antonescu. El

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 58 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 9 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 15 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum 47 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 7 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°