La nivelul mai multor instanțe din țară au avut adunări geberale, în urma cărora 8 curţi de apel, 18 tribunale şi judecătoriile arondate acestora au votat pentru reducerea activităţii şi amânarea dosarelor cu anumite excepţii, potrivit unei situaţii remse agenţiei NewsIn de RNAG. Reţeaua Naţională a Adunărilor Generale (RNAG) este formată din 240 de judecători, fiecare reprezentând câte o instanţă, şi a fost iniţiată de judecătorii Cristi Danileţ - preşedinte SoJust şi vicepreşedinte la Judecătoria Oradea, Adi Neacşu - membru SoJust şi preşedinte al Tribunalului Vrancea şi Horaţius Dumbravă - judecător în cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş.
Potrivit lui Cristi Danileţ, instanţele care au votat vineri, 28 august şi luni, 31 august, reprezintă mai mult de jumătate din cele 240 de instanţe din ţară. Seria adunărilor generale va continua până pe 3 septembrie inclusiv, când se vor putea centraliza rezultatele din toată ţara.
Instanţele din Bucureşti, cu excepţia Judecătoriei Sectorului 4, au votat pentru reducerea activităţii, amânarea dosarelor cu anumite excepţii şi boicotarea alegerilor. Atât Judecătoria Sectorului 4 cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor organiza marţi, 1 septembrie, adunări generale.
Tribunalul Bucureşti a decis, în cadrul Adunării generale din 27 august ca, începând cu 31 august, să se judece numai cauzele penale urgente şi cele civile care privesc plasamentul minorilor, restul dosarelor urmând să fie amânate pe temeiuri legale. Tribunalul Bucureşti a mai decis pe 27 august să refuze desemnarea judecătorilor în birourile electorale, prin cerere scrisă a fiecăruia.
La rândul său, Adunarea Generală a judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, 28 august, ca, de la 1 septembrie, să îşi restrângă la minumum activitatea, să nu mai facă parte din birourile electorale, iar pro