Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jolan Miklos dezvăluie tainele picturii

Publicat in Adevarul, luni 18 octombrie 2010 ·

În urmă cu trei ani, Jolan Miklos (43 de ani) a deschis o şcoală de arte ale cărei cursuri sunt urmate de învăţăcei de toate vârstele.

Jolan şi-a descoperit pasiunea pentru artă după ce a bifat mai multe domenii de activitate: a terminat Politehnica, s-a ocupat de amenajări interioare, a ajuns manager de proiect, iar mai tarziu şi-a făcut şi prima şcoală de amenajări. „De aici a venit şi ideea cu atelierul de pictură. Mie îmi plăcea să pictez încă de mică, dar nu am fost dirijată spre artă“, spune Jolan.

Ideea deschiderii unei şcoli de arte i-a fost sugerată chiar două persoane cărora le-a amenajat casa. „Mi-au cerut să fac cursuri cu ei ca sa înveţe să picteze. Am deschis această şcoală. Ei nu au mai venit, însă eu consider că m-au ajutat enorm, pentru că ei mi-au dat ideea“, povesteşte ea.

Cursuri pentru copii şi adulţi

În urmă cu trei ani, Jolan a deschis porţile şcolii „DaVinci Art School“, unde vin să înveţe pictura atât copiii, cât şi adulţii. Jolan este foarte mulţumită de activitatea ei şi nu ar schimba-o cu nimic altceva, chiar dacă, spune ea, începutul a fost destul de greu. „Acum am şi copii care vin de doi ani, iar cel mai mult mă bucură să văd rezultatele. Am copii şi de trei ani, dar şi adulţi, angajaţi la bănci, care vin aici să se relaxeze“, poveseşte ea.

„Copii de 3 ani sunt foarte creativi“

Cel mai mult, lui Jolan îi place să îi vadă pe ceilalţi învăţând şi făcând performanţă. „Am fost căutată ca artist, dar nu mai vreau. Mie îmi place să stau în spatele altora şi să mă bucur de succesul pe care îl au învăţând de la mine. Să-i văd cum îşi dau drumul la imaginaţie“, adaugă ea.

Cei mai creativi, spune Jolan, sunt copiii de vreo 3 ani. „Cei mari vin un pic speriaţi, însă aici învaţă cu siguranţă să îşi dezvolte creativitatea“. De asemenea, la „DaVinci Art School“ se organizează şi cursuri de modelaj şi b

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum o ora
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK

News.ro acum o ora
Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins duminică seara, în deplasare, pe Aris Salonic, scor 2-1, şi a câştigat titlul în Grecia. Brandon Thomas a deschis scorul pentru PAOK în derby-ul oraşului Salonic şi oaspeţii au condus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 2 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum 2 ore
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 2 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum o ora
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 5 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°