Omul s-a folosit întotdeauna de natură pentru a-şi satisface propriile nevoi. A săpat pământul, l-a deteriorat, s-a folosit de el şi l-a părăsit. Dar şi natura a avut răspunsuri pe măsură; ba chiar "reglări de conturi” cu ea însăşi. Vă prezentăm, în cele ce urmează, câteva dintre cele mai impresionante "guri ale Pământului”.
DIAMANTELE DE LA DIAVIK
În nord-vestul Canadei, la circa 210 de kilometri sud de Cercul Arctic şi 350 de kilometri sud de Oceanul Arctic, pe o insulă izolată a cărei suprafaţă este de aproximativ 20 de kilometri pătraţi, oamenii au săpat în scoarţa dură pentru a căuta diamante. Primele semne le aveau din 1991, explorarea propriu-zisă a început în regiune un an mai târziu, iar construirea minei a demarat în 2001. În prezent, la mina Diavik, care are o suprafaţă de nouă kilometri pătraţi, lucrează 800 de oameni, iar producţia de diamante de anul trecut a fost de aproximativ 1.800 de kilograme.
MINERII-SOLDAŢI AU SĂPAT ÎN CANIONUL BINGHAM
Tot în America de Nord, dar în Statele Unite, a fost inaugurat, în 1906, un puţ uriaş de exploatare minieră de unde se extrag porfir (o rocă vulcanică extrem de dură), cupru, aur, argint şi molibden (un metal folosit la fabricarea unor oţeluri speciale). Localizată lângă oraşul Salt Lake din statul Utah (SUA), în Munţii Oquirrh, mina din Canionul Bingham are o adâncime de aproximativ un kilometru şi o lăţime de patru kilometri, iar suprafaţa ei este de aproape opt kilometri pătraţi. Potrivit unor studii, mina este una dintre cele două "opere” ale omului care se văd din spaţiu (a doua fiind Marele Zid Chinezesc). "Povestea” puţului din Utah începe în 1848, când doi fraţi – Thomas şi Sanford Bingham – au încercat să-şi amenajeze aici o mică fermă. În 1863, colonelul Patrick Conner a trimis în regiune o unitate de soldaţi, mulţi dintr