Experţii caută soluţia ideală pentru a preveni o sarcină nedorită fără prea multe efecte secundare
Luarea în greutate, durerile de cap, senzaţia de greaţă sau dereglările hormonale sunt câteva dintre efectele secundare ale contraceptivelor orale. Experţii din domeniu caută însă soluţia ideală pentru a preveni o sarcină nedorită fără prea multe efecte secundare, informează site-ul revistei Time. gândul prezintă câteva dintre anticoncepţionalele viitorului. Acestea vor fi lansate pe piaţă cel mai devreme până la sfârşitul anului 2011.
♦Cercetătorii americani vor să scoată pe piaţă un inel contraceptiv care va oferi protecţie împotriva sarcinilor nedorite timp de un an de zile. "Acesta este introdus în vagin şi lăsat acolo timp de un an. Pe piaţa farmaceutică există deja un astfel de produs, dar acesta trebuie înlocuit lunar, iar riscul unei sarcini nedorite este destul de mare din cauza neglijenţelor", spune dr. Regine Sitruk-Ware, de la Centrul de Cercetare Biomedical din SUA. Noul inel contraceptiv va fi lansat pe piaţă cel mai târziu în anul 2013, potrivit producătorului.
♦ Diafragma din silicon este o alternativă la diafragma clasică. Potrivit reprezentanţilor companiei producătoare, acest tip de diafragmă acoperă colul uterin şi blochează trecerea spermatozoizilor către uter şi trompele uterine. Produsul serveşte ca suport pentru substanţele spermicide. Această metodă contraceptivă urmează să fie lansată pe la sfârşitul anului 2011.
♦ Implantul contraceptiv biodegradabil cu eliberare hormonală în timp ar putea preveni o sarcină timp de trei ani, susţin experţii. Acest implant contraceptiv este practic o tijă subţire, de 40 mm lungime şi 2 mm diametru, fabricat dintr-un plastic flexibil ce se introduce sub piele pe partea interioară a braţului. Inserţia acestuia necesită anestezie locală şi poate fi eliminat oricând din organism înain