Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voinescu: Anunţul privind desemnarea unui nou premier, "o chestiune de ore"

Publicat in Romania Libera, luni 6 februarie 2012 · ·

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, după BPN, că "este o chestiune de ore" ca anunţul privind desemnarea unui nou premier să fie făcut, menţionând că PDL are mai multe variante, dar decizia va fi luată după dicsuţiile cu preşedintele Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni, potrivit Mediafax.

Voinescu a precizat, referitor la viitorul premier, că PDL optează pentru o soluţie "care strânge voinţa politică a coaliţiei" şi că "mizează pe o susţinere largă în Parlament".

"E o chestiune de ore ca anunţul să fie făcut" a spus vicepreşedintele PDL.

Sever Voinescu a arătat că PDL trebuie să opteze pentru o soluţie care să strângă voinţa politică a coaliţiei şi a apreciat că democrat-liberalii mizează pe o susţinere pargă a Parlmaentului.

"Trebuie să optăm pentru o soluţie care strânge voinţa politică a coliţiei. Orice guvern se votează în Parlament", a spus Sever Voinescu.

El a susţinut că "este prematur" să vorbească despre nume pentru noul premier.

"Ne-am gândit la câteva variante, pe care le vom discuta cu preşedintele la Cotroceni. Suntem în etapa constituţională de consultare cu preşedinte", a precizat Sever Voinescu, adăugând că este foarte probabil ca până al sfârşitul zilei preşedintele să desemneze o persoană pentru postul de premier care să formeze un nou guvern.

Sever Voinescu a evitat să precizeze dacă printre variantele pe care le-au discutat democrat-liberalii la şedinţa BPN se află tehnocraţi sau membri ai PDL. Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, după BPN, că "este o chestiune de ore" ca anunţul privind desemnarea unui nou premier să fie făcut, menţionând că PDL are mai multe variante, dar decizia va fi luată după dicsuţiile cu preşedintele Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni, potrivit Mediafax.

Voinescu a precizat, referitor la viitorul premier, că PD

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum 2 ore
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 5 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 3 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 8 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Lupte grele în regiunea ucraineană Harkov, după ce ruşii au intensificat atacurile

Mediafax acum 3 ore
Ruşii şi-au intensificat atacurile în regiunea Harkov, au declarat, sâmbătă, autorităţile ucrainene. Armata ucraineană a arătat că au fost trimise întăriri în regiune pentru a ajuta la stabilizarea poziţiilor de apărare.

Prostest „Corupția Ucide” în fața Palatului Cotroceni. „Klaus Milion Iohannis, raport de mandat, m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Mai mulţi activişti din cadrul platformei Corupţia Ucide protestează sâmbătă după amiază, 11 mai, în faţa Palatului Cotroceni. Ei au transmis mesaje critice la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai multe persoane participă, sâmbătă după amiază, l

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

11°/19°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

6°/14°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°