Din cauza acestuia, oceanele se vor evapora, lăsând să se vadă toate epavele, strânse acolo de la fenicieni încoace, iar oamenii vor înflori ca nişte lalele, făcând copii prin polenizare.
La intrarea pe coridorul strâmt, mirosind a igrasie, cu linoleumul păstrând urmele de clăbuci ale ultimului dat cu T-ul, în spatele unei măsuţe, stă portăreasa.
Îşi învaţă copilul primele lecţii din Abecedar. A ajuns la cuvântul Pui. E două noaptea. Băncile pentru public, aşezate de o parte şi de alta a culoarului, sunt pustii. Nici liftul nu mai urcă. El, care ziua abia mai pridideşte să facă naveta între parter şi etajul cinci, deşi e bătrân şi, pe deasupra, astmatic. Studioul de la capătul culoarului funcţionează. La ora asta târzie, moderatorului i se închid ochii de oboseală. Ca să nu se vadă, îl priveşte fix pe invitat, zicând din când în când: da, aveţi dreptate! Noroc că acesta n-a obosit un pic, deşi vorbeşte, vorbeşte întruna de vreo patru ore. Îşi expune teoria despre efectul de seră. Din cauza acestuia, oceanele se vor evapora, lăsând să se vadă toate epavele, strânse acolo de la fenicieni încoace, iar oamenii vor înflori, ca nişte lalele, făcând copii prin polenizare. P-U-I, Pui - se aude vocea subţiratică a prichindelului. Zice P, zice U, zice I - rar, cu pauze între ele, pentru că aşa i s-a spus de către doamna învăţătoare.
- Pui!, strigă el scurt şi fericit, ca şi cum ar fi descoperit Teoria Relativităţii.
- Pui!, punctează mama, care continuă să împletească la mâna de flanel.
- Pui!, mai strigă o dată ascuţit prichindelul, prinzând să-şi bălăngănească picioarele.
- Tâmpitule!, îi arde una ea peste ţeasta golaşă, m-ai lovit cu pantoful.
*
FAPT
Penitenciarul de maximă siguranţă a fost închis din cauza datoriilor către furnizori. Deţinuţii condamnaţi pe viaţă au fost transferaţi la alte p