Teatrul Nottara şi-a încheiat stagiunea cu două spectacole. Unul dintre ele se numeşte Oscar de Claude Magnier. Situaţia acestui teatru bucureştean este mai specială, mai dificilă poate şi prin faptul că managerul - oricare ar fi deocamdată - este interimar.

Asumările oricăror decizii sau strategii repertoriale pot să nu fie totale, în sensul libertăţii şi anvergurii, pentru că nimeni nu ştie care este intervalul de timp pe care îşi lansează proiectele şi, mai ales, care sînt limitele pe care cuvîntul "interimar" le-ar impune. De aceea, poate, un soi de tatonare, de suspiciune, de temperare a elanurilor a planat cumva şi asupra intenţiilor directorilor şi asupra reacţiilor trupei de la Nottara. Sînt convinsă însă că prezenţa lui Mircea Diaconu la conducerea teatrului, o autoritate profesională dublată de calităţi manageriale dobîndite şi dovedite, va limpezi apele tulburi şi va introduce noţiunile "miză" şi "competiţie". Au fost interimari Nicolae Scarlat şi Vladimir Găitan care, nu cu mult timp înaintea încheierii stagiunii a demisionat şi el. Totuşi, în toate aceste condiţii speciale care se suprapun peste cele ordinare, cîteva lucruri s-au împlinit. Poate cea mai rotundă realizare este acest Oscar pus în scenă de regizoarea, tînără, Alice Barb. Studentă la actorie, clasa Dem Rădulescu, absolventă apoi a secţiei de regie - clasa Cristian Hadjiculea, Alice Barb funcţionează - pînă de foarte curînd fiind singura din generaţia ei - în cele două sisteme existente în mişcarea noastră: teatrul instituţionalizat şi teatrul alternativ. A pus în scenă, de exemplu, Don Juan moare ca toţi ceilalţi de Theodor Mazilu la Theatrum Mundi, dar şi-a creat şi Compania independentă Of-Of în care a lucrat spectacolul Poveste de cartier, găzduit o perioadă la Teatrul Act. Adaptată la ambele sisteme atît de diferite din cele mai numeroase puncte de vedere, Alice Barb dă dova