Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajutor de la români » Dinamo caută informaţii despre Metalist Harkov la Mircea Lucescu şi Ionuţ Mazilu

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 15 august 2012 ·

Dinamoviştii au luat legătura cu Mircea Lucescu şi cu Mazilu pentru a strînge informaţii despre Metalist Harkov. Sîmbătă, Bonetti şi Birindelli vor să spioneze, live, adversara din Europa League.

"Cîinii" intră săptămîna viitoare în hora Europa League, iar accesul în grupele competiţiei, după o pauză de 3 ani, ar putea umple conturile clubului cu cel puţin 4 milioane de euro! Aceasta ar fi suma pe care roş-albii şi-ar asigura-o dacă trec de Metalist Harkov în play-off-ul EL, din 23, respectiv 30 august, primul meci fiind prevăzut acasă. Avînd în vedere importanţa duelului, bucureştenii încearcă să afle cît mai multe detalii despre ucraineni, ca să nu mai fi surprinşi, ca-n alte dăţi, şi au mers direct la sursă.

Au cerut informaţii de la Mircea Lucescu, care le-a pus la dispoziţie DVD-uri cu meciuri ale celor din Harkov, dar şi date exacte şi informaţii despre fiecare dintre componenţii lotului. Oficialii roş-albilor au vorbit şi cu Ionuţ Mazilu, atacantul celor de la Arsenal Kiev, care i-a învins în week-end pe cei de la Metalist, chiar la Harkov. Iar sîmbătă, cînd adversara din Europa va întîlni, în deplasare, pe Zakarpatia, Bonetti şi Birindelli au prevăzută o deplasare la Ujgorod, ca să vadă ce pot Taison şi compania pe teren.

4 întîlniri directe a avut Dinamo în ultimul deceniu cu echipele din Ucraina, în preliminariile cupelor europene: a învins de două ori pe Şahtior în 2003, a pierdut de două ori, anul trecut, cu Vorskla Poltava

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

"Nici noi n-am forţat cu Barca"

Alex Curtean a declarat ieri că dinamoviştii au avut numai de cîştigat de pe urma amicalului cu Barcelona (0-2): "Am văzut că putem juca şi rezista cu una din marile forţe ale fotbalului mondial. Nici noi, jucătorii lui Dinamo, n-am forţat, am fost conştienţi că e doar un meci de pregătire. Puteam să avem intrări mai hotărîte, însă n-am vrut

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 2 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 3 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum o ora
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Vremea

București
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°