Luna mai a anul 2013 reprezinta luna in care se va desemna un nou sef al Organizatiei Mondiale a Comertului. Dupa o lupta de 6 luni (din decembrie 2012), in competitie au ramas doi reprezentanti ai Americii Latine, in extenso am putea spune ai statelor emergente : candidatul mexican Herminio Blanco (fost secretar de stat, negociatorul mexican in semnarea Acordului NAFTA) si candidatul brazilian Roberto Azevedo (reprezentantul Braziliei la OMC din 2008, familiar cu modul de functionare al OMC).
Tarile emergente au lansat inca de anul trecut pretentia de a avea o influenta mai mare in institutiile de management financiar, o pretentie justificata prin faptul ca ele sustin cresterea economica mondiala. Frustrarile lor au crescut dupa ce functiile de la FMI și Banca Mondiala au mers la un european si la un american, conform unei traditii vechi de zeci de ani.
SUA si UE sustin aceasta atribuire, cu atat mai mult cu cat functia de sef al OMC nu ofera foarte multa putere deoarece OMC este un organism condus de catre cei 159 de membri, in cadrul caruia deciziile se iau cu majoritate, astfel incat rolul leaderului se depreciaza considerabil.
Putem spune ca se arunca intr-o groapa cu lei, provocarile fiind uriase. Cea mai mare provocare ramane cea de a restabili încrederea în capacitatea OMC de a negocia un acord comercial global. Iar pentru faptul ca functia confera putina putere executiva, titularul va fi nevoit sa se bazeze pe diplomatie, spirit si persuasiune.
In relatia dintre OMC si FMI exista un punct referitor la ratele de schimb. Negocierea unei pozitii comune asupra manipularii acestora in obtinerea unor avantaje neloiale ar putea fi un subiect delicat, date fiind politicile monetare exceptionale generate de criza financiara, precum si riscul deprecierii competitive a monedelor.
Incheierea unui acord international privind serviciile si o