Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tamas Attila luptă ca grecii şi romanii

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 noiembrie 2009 ·

După ce s-a înscris la fotbal, unde a mers timp de o lună, Attila a ajuns la lupte greco romane. „Am vrut să merg la Liceul Sportiv în clasa a VI-a şi m-am înscris la fotbal. Am făcut o lună şi apoi, la vizita medicală doctorul mi-a găsit ceva probleme la inimă şi mi-a spus că nu am voie să fac sport. Am continuat şcoala la o altă generală unde a venit antrenorul pentru selecţie la lupte greco romane. M-am gândit să încerc şi eu pentru că vroiam neapărat să fac un sport”, povesteşte sportivul.

De atunci, Attila a continuat să practice acest sport la nivel de performanţă. I-a plăcut foarte mult încă de la primul antrenament şi asta se vede prin rezultatele bune pe care le-a obţinut în foarte scurt timp.

În lotul naţional al României

După doar trei săptămâni de practică, Attila a participat la primul lui concurs, care, deşi a fost amical, a contat mult pentru el. A obţinut locul II din cinci concurenţi la categoria lui de vârstă. „Am luat locul II la primul meu concurs care nu a fost foarte important pentru că a fost amical, dar pentru mine a contat destul de mult. În acelaşi an, am participat la Campionatul Naţional unde nu am reuşit să urc pe podium. Dar în următorul an, la Campionatul Naţional de juniori şi cadeţi de la Tulcea, am luat medalia de bronz”, spune Attila.

Sportivul a început apoi să aibă rezultate tot mai bune şi a fost selectat în lotul naţional de seniori al României, după ce timp de doi ani a fost în lotul naţional de juniori.

Până acum, Attila a obţinut nu mai puţin de zece medalii la competiţii naţionale şi internaţionale. El a reuşit să obţină titlul de vicecampion naţional, titlul de campion naţional şcolar de două ori, iar anul trecut a reuşit să urce pe prima treaptă a podiumului la Campionatul Naţional de juniori. Tot anul trecut, Attila a ieşit campion la Cupa României şi vicecampion naţional la Campio

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 10 minute
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 4 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 4 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 7 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 2 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 3 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 6 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°