Zece state membre ale Uniunii Europene menţin anumite restricţii pentru lucrătorii români şi bulgari în ceea ce priveşte accesul pe pieţele lor de muncă, potrivit datelor furnizate Agerpres de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS).
Perioada de tranziţie pentru lucrătorii din Marea Britanie, Belgia, Germania, Italia, Franţa, Irlanda, Austria, Luxemburg, Olanda şi Malta a debutat la 1 ianuarie 2007 şi se va încheia la 31 decembrie 2013.
Astfel, pentru accesul pe piaţa muncii din Marea Britanie, autorităţile britanice au anunţat menţinerea măsurilor tranzitorii pentru cetăţenii români până în anul 2011, iar cetăţenilor români calificaţi li s-a impus obligaţia de a obţine un permis de muncă, după obţinerea unei scrisori de aprobare a angajării de către angajatorul britanic şi cu acordarea priorităţii la angajare propriilor cetăţeni şi cetăţenilor statelor europene care au aderat anterior la Uniunea Europeană.
Excepţii de la aceasta obligaţie sunt aplicate pentru unele categorii de personal, respectiv pentru personalul înalt - calificat, persoanele care au lucrat ca salariaţi în acest stat o perioadă de 12 luni fără întrerupere, persoanele detaşate, membrii de familie ai unui cetăţean român neobligat la obţinerea unui permis de muncă sau cei care au locuit împreună cu lucrătorul timp de 18 luni şi studenţii.
De asemenea, pentru personalul necalificat, Marea Britanie a stabilit pentru 2010 un contingent de 21.250 locuri de muncă pentru lucrătorii români şi bulgari în agricultură, iar în domeniul procesării alimentelor există un contingent anual de 3.500 de locuri de muncă.
Pentru lucrătorii pe cont propriu, respectiv pentru lucrătorii independenţi, nu este aplicabilă legislaţia muncii, contractele putând fi reziliate fără preaviz. La o ora actuală, o mare parte dintre lucrătorii pe cont pr