Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IMAGINI SCANDALOASE cu presupuşi elevi de la Seminarul Teologic din Huşi. Directorul instituţiei: "SUNTEŢI PRIMUL ZIAR care mă sună să verifice dacă FILMAREA E DE AICI"

Publicat in Gandul, marți 10 mai 2011 ·

Cazul de la sfârşitul săptămânii, când un elev de la Seminarul Teologic din Huşi a fost înjunghiat de un coleg, este cea mai gravă, dar pare a nu fi unica abatere din acel internat. Mai multe filmuleţe postate pe YouTube, care susţin că sunt înregistrate în căminul şi într-una din sălile de clasă ale seminarului, arată comportamentul dezolant al elevilor.

În videoclipul de mai sus, mai mulţi elevi îşi bat joc de unul dintre colegii lor, pe care îl filmează ca să-l "vadă fetele frumos". Deşi băiatul este vizibil iritat, colegii lui continuă să-l urmărească şi când acesta iese din cameră, spunându-i să se uite "oleacă" în obiectiv şi întrebându-l de ce se ruşinează. Probabil, văzând că nu intră în jocul lor, colegii au decis că băiatul merită apelativul de "epava căminului".

Apoi, în imagini se observă cum un alt presupus viitor preot fumează pe ascuns, în baie. Însă finalul videoclipului prezintă imaginea cea mai gravă: unul dintre elevi nu se sfieşte să îşi arate fundul la cameră, iar colegii lui râd.

Alte imagini sunt filmate într-o sală de clasă. Elevii se jignesc, cu apelative precum "prostul clasei", "retardatul" sau "gay-ul", şi îşi bat joc de profesor, care iese grăbit din clasă. În ambele filmuleţe, elevii folosesc un limbaj licenţios şi îşi arată semne obscene.

Alte trei filmuleţe, intitulate "caminul din husi jocuri de plictiseala", au fost şterse de pe YouTube.

Directorul seminarului: "Acele imagini nu sunt de la noi"

Directorul Seminarului Teologic Huşi, părintele Andrei Zăgan, a declarat, pentru gândul, că imaginile nu au fost filmate în cadrul instituţiei pe care o conduce. "Elevii nu sunt ai noştri. Chipurile sunt identificabile şi pot să vă spun mie la sută că nu sunt de la noi. Cunosc cum arată camerele. Videoclipurile sunt ciudate, iar alţi colegi de-ai dumneavoastră (n.r. ziarişti de la alte publicaţii)

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 30 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 28 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 53 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°