Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crima de inalta tradare in Parlament?

Publicat in Ziare.com, vineri 4 iulie 2008 ·

Avem un sinistru deja vu, doar ca de aceasta data situatia este cu mult mai rea decat precedentele. Din nou, Occidentul se ia cu mainile de cap si ii trage de maneca pe politicienii romani, folosind un ton extrem de dur. Numai ca de aceasta data replica de la Bucuresti nu este conformarea imbufnata, ci sfidarea tafnoasa proprie mitocanului care s-a vazut cu sacii in caruta si acum ii da cu tifla fraierului care a avut incredere in el.

Descalecarea ambasadorilor UE, in bloc, la comisia juridica a Camerei Deputatilor este, prin ea insasi, un semnal fara precedent de iritare. Daca adaugam si cele spuse la acea intalnire, devine evident ca Europa a fost adusa la exasperare de copilul problema pe care se intreaba tot mai serios daca era cazul sa-l accepte in casa.

Dupa stiinta mea, in afara de criza Jorg Haider din Austria, UE nu a mai fost nevoita sa lanseze asemenea semnale dincolo de limitele diplomatice si inca intr-un domeniu atat de important ca justitia.

Ambasadorii UE le-au reprosat deputatilor in principal doua aspecte - tergiversarea avizului pentru urmarirea penala in cazurile Mitrea si Nastase, dar si intentia de a modifica legislatia penala in favoarea infractorilor (deocamdata blocata prin refuzul presedintelui de promulga modificarile la Codul de procedura penala).

Potrivit stenogramei discutiilor, citata in presa, s-au supus vorbe grele pentru un limbaj diplomatic: "Exista perceptia ca in Parlament mai degraba conteaza interesele particulare decat cele generale" (Jaap Werner, ambasadorul Olandei in Romania), ",Am dori sa aflam despre lupta impotriva coruptiei, despre sistemul de informatii si despre cum sunt acestea" (Marcel Koprol insarcinat cu afaceri al Sloveniei in Romania), "In cazul in care infractorii vor considera Romania un paradis judiciar in interiorul UE, toate statele membre vor fi afectate" (Rob

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 31 minute
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

News.ro acum 37 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Gaza, au anunţat, vineri, Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Cadavrele sunt cele ale lui Shani Louk, Amit Buskila şi Itzhak Gelerenter. IDF a precizat că ostaticii au fost u

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ucraina are în sfârşit suficientă muniţie pentru artilerie, asigură Zelenski

HotNews acum 38 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat vineri legislaţia care permite mobilizarea deţinuţilor şi a declarat că, pentru prima dată de când a început războiul cu Rusia, toate brigăzile armatei ucrainene au suficientă muniţie pentru arti

Ciucă: Instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei / Ne e teamă că se şubrezeşte democraţia şi că ne sunt atacate valorile? Păi să le apărăm!

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la evenimentul de lansare a candidaţilor liberali din judeţul Mureş, că instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei. El

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 5 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

Mediafax acum o ora
Primăria Constanţa anunţă că avioane Eurofighter Typhoon, conduse de piloţi ai detaşamentului 140 Expeditionary Air Wing şi Escadronului IX (B) din cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, vor survola zona aeriană din proximitatea Falezei

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum o ora
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

16°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°