Derbyul Steaua - Petrolul se va juca în Ghencea, pe 1 decembrie, de la ora 21.00, iar ploieştenii se vor baza pe un număr mare de fani.
"Lupii" au 1300 de bilete şi vor organiza excursie din Ploieşti, pentru 15 lei fiind asigurate transportul, dar şi intrarea la meci. Plecarea este programată în jurul oeri 16.30, de la stadionul "Ilie Oană", din Ploieşti. A doua zi după meciul cu Steaua, începând cu ora 12.00, clubul Petrolul va pune în vânzare abonamentele pentru returul campionatului. În prima săptămână, vechii abonaţi îşi pot păstra locul deţinut până acum. Abonamentele vor fi vândute doar la casele de ticketing ale stadionului “Ilie Oană”.
Preţuri abonamente pentru retur:
Peluze 75 lei
Tribuna a II-a 165 lei
Tribuna I 230 lei
Tribuna 0 400 lei
Loc în lojă 2.000 lei
* Abonamentele vor fi valabile atât la meciurile oficiale organizate de către FC Petrolul Ploieşti (Liga I şi Cupa României), cât şi la jocurile amicale ale „galben-albaştrilor”, ce se vor desfăşura pe stadionul „Ilie Oană”.
** Elevii, studenţii şi pensionarii vor beneficia de o reducere de 50% la procurarea de abonamente, acestea urmând să fie amplasate la Peluza II. Abonamentele pot fi achiziţionate pe baza cuponului de pensie, respectiv al carnetului de student/elev, ştampilat şi vizat la zi.
*** Abonamentele FAMILY vor fi emise în Sectorul 212, Tribuna II. Copiii sub 12 ani vor avea gratuitate în cazul în care sunt însoţiţi de către un părinte deţinător de abonament emis pentru acest sector.