Din cauza luptei pentru portofolii, PDL nu a oficializat formula viitorului Guvern Cu doar câteva ore înainte de desemnarea lui Theodor Stolojan ca premier, liderii PDL se gândeau la
Din cauza luptei pentru portofolii, PDL nu a oficializat formula viitorului Guvern
Cu doar câteva ore înainte de desemnarea lui Theodor Stolojan ca premier, liderii PDL se gândeau la amânarea show-lui electoral.
Votul pentru Stolojan în Colegiul Director şi în Conferinţa Naţională a fost o formalitate. Discuţiile din Colegiul Director au fost însă furtunoase.
Nimeni altcineva nu şi-a arătat dorinţa de a candida, dar liderii partidului nu au fost pe deplin convinşi de vocaţia lui Stolojan de a candida. Vicepreşedinţii Cezar Preda şi Ioan Oltean au cerut amânarea nominalizării, considerând-o oportună abia după alegeri. Preda a spus că, de fapt, nominalizarea premierului este atributul şefului statului, pe baza rezultatului alegerilor.
Cum în jurul Sălii Palatului, 5000 de PDL-işti din teritoriu erau în aşteptarea unui prim-ministru, au intervenit Vasile Blaga şi Adriean Videanu. Ambii s-au împotrivit ideii amânării sau reprogramării lansării - o idee a lui Emil Boc - pentru că, au spus ei, ar fi echivalat cu un dezastru mediatic.
Supusă la vot, propunerea amânării lansării a căzut. Blaga a cerut să se amâne şi lupta pe funcţii până după alegeri, astfel încât Emil Boc a putut anunţa delegaţilor veniţi la Conferinţă că nu există persoane nominalizate pentru portofolii ministeriale.
În cele din urmă, Colegiul l-a votat în unanimitate pe Theodor Stolojan. Delegaţii din teritoriu au votat de asemenea în unanimitate şi programul de guvernare "Gândim altfel".
Conferinţa nu a desemnat o echipă guvernamentală, deşi partidul s-a străduit toată săptămâna să alcătuiască una.
Doar Monica Macovei a primit un cec în alb de la PDL, Emil Boc anu