Reducând veniturile bătrânilor ne omorâm trecutul. Reducând salariile prestatorilor de servicii publice ne omorâm viitorul. O atare politică bugetară trebuie să îngrijoreze. Avem oare şi dreptul la revoltă?

Nu ştiam noi de mult că producem mai puţin decât consumăm; că muncim prea puţin faţă de ceea ce cheltuim? Când am luat credite cu buletinul, cine ne-am imaginat că le va restitui? Când ne-am angajat rudele sau prietenii pe posturi care nu sunt necesare, din ce bani gândeam că vor fi plătiţi? Când prin mituirea comisiilor de expertiză am pensionat pe motiv de boală oameni sănătoşi, cine ne-am închipuit că va munci pentru ei? Când am lăsat ca facultăţile să fie absolvite de nevolnici, cum am sperat că ei vor spori avuţia comună? Când am văzut copiii de bani gata conducând maşini scumpe şi umplând restaurantele de lux, de unde bănuiam că le vin banii? Când am cumpărat doar produse din import în timp ce puştimea angajată în speculaţii obţinea venituri ameţitoare, cât nădăjduiam că balonul de săpun nu se va sparge? Când am restituit proprietăţile confiscate de comunism pentru ca noii proprietari să transforme mijloace de producţie în bunuri de consum sau să transfere în străinătate contravaloarea activelor vândute la repezeală, cum ne-am gândit să înlocuim avuţia naţională pierdută?

Când am constatat creşterea ameţitoare a preţurilor la construcţii rezidenţiale, de unde am socotit că vin sumele imense imobilizate în ziduri voluptorii şi de unde visam să vină lichidităţile necesare sectoarelor productive ale economiei? Când nu am plătit impozitele, de unde aşteptam să fie finanţate cheltuielile comune? Când am primit mita electorală, nu ştiam că factura ne va fi imputată din salarii şi pensii? Am ştiut! Le-am acceptat şi uneori am profitat. De ce ne revoltăm atunci?!

Revoltătoare este incapacitatea Guvernului de a gestiona criza. Dar nu tot