Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la încheierea Consiliului European, că scrie doar pe calculator şi că se va supăra foarte rău pe consilierii săi, dacă aceştia îi vor trimite un document pe hârtie, la cabinet.
Citeşte şi: Convorbire telefonică între Joe Biden şi Traian Băsescu, la solicitarea de oficialului american
Întrebat, "cât de digitalizat este cetăţeanul Traian Băsescu", şeful statului a răspuns: „Eu nu mai cer o hârtie din arhivă de acum 8 ani, ci, pur şi simplu, prin intranet o găsesc în arhiva de la Cotroceni. Dacă vreau să mai cumpăr ceva, o fac pe internet. Nu reuşesc să îmi plătesc impozitele pe internet, dar să sperăm că anul acesta începe ceva. Abia aştept să îmi vină şi cartea de sănătatea, bancomatul e bancomat, atât cât pot sunt digitalizat", a spus preşedintele, potrivit Mediafax.
Traian Băsescu a precizat că nu scrie pe hârtie, ci doar pe calculator.
"Şi nu scriu pe hârtie. Scriu pe calculator. Vă pot confirma consilierii mei că, dacă vor să mă supere, trebuie să îmi trimită un document pe hârtie la cabinet. În afară de cele pe care trebuie să le aprob, totul trebuie să vină pe internet", a spus Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la încheierea Consiliului European, că scrie doar pe calculator şi că se va supăra foarte rău pe consilierii săi, dacă aceştia îi vor trimite un document pe hârtie, la cabinet.
Citeşte şi: Convorbire telefonică între Joe Biden şi Traian Băsescu, la solicitarea de oficialului american
Întrebat, "cât de digitalizat este cetăţeanul Traian Băsescu", şeful statului a răspuns: „Eu nu mai cer o hârtie din arhivă de acum 8 ani, ci, pur şi simplu, prin intranet o găsesc în arhiva de la Cotroceni. Dacă vreau să mai cumpăr ceva, o fac pe internet. Nu reuşesc să îmi plătesc impozitele pe internet, dar să sperăm că anul acesta începe ceva. Abia aştept s