La suprafaţă, relaţia UE cu Rusia merge relativ bine. Punctul critic după războiul ruso-georgian a fost depăşit aparent, summit-ul la Rostov-pe-Don a fost declarat un succes, părţile discută despre „parteneriatul pentru modernizare”, Rusia şi-a retras trupele militare din Perevi (localitatea georgiană în vecinătatea imediată a Osetiei de Sud), iar prima întrebare pe agenda Comitetului Politic şi de Securitate UE-Rusia la nivel înalt (dacă va fi creat în viitorul apropiat) ar fi „conflictul îngheţat” din Moldova. Însă senzaţia unei resetări a relaţiei UE-Rusia este înşelătoare. În cel mai bun caz, se poate vorbi despre mimarea unui „reset”. Recent am participat la o dezbatere închisă care a reunit aproximativ 40 de diplomaţi din statele membre UE, Departamentul de Stat, Comisia Europeană şi experţi de la think-tank-uri din Europa, Rusia şi Statele Unite. Farmecul unor astfel de întâlniri este că nu există prezentări lungi şi plictisitoare, formatul este interactiv, intervenţiile sunt scurte, directe, fără menajamente şi la obiect. Mai jos voi prezenta câteva concluzii referitoare la stadiul în care se află relaţia UE-Rusia actualmente. Este observabilă tendinţa de auto-izolare intelectuală a Rusiei faţă de Europa. Mai mulţi experţi s-au plâns că partea rusă (diplomaţi şi comunitatea academică) este reticentă faţă de acceptarea invitaţiilor la dezbateri. „Să te asiguri că ai doi participanţi din Rusia trebuie să trimiţi 20-30 de invitaţii”. Cei care mai vin sunt personaje deja cunoscute în Occident şi rareori spun ceva nou. Explicaţia oferită de un participant rus a fost laconică „Rusia pierde interesul faţă de Europa. Europa nu mai este singura sursă de tehnologii sau investiţii în Rusia”. UE şi Rusia se percep reciproc ca puteri în declin. În cazul Rusiei, a contat criza din Grecia şi efectul extinderilor din 2004 şi 2007. De cealaltă parte, atitudinea pesimistă a UE