Filmele de artă româneşti au câştigat respectul lumii întregi, însă lipsa lor de popularitate în rândul publicului intern ar putea reprezenta un pericol real pentru viitorul lor, afirmă cotidianul britanic The Guardian.

Orice "nou val" din cinematografie are misiunea de a face din surpriză principala lui datorie, să încalce tradiţia şi să evite convenţiile. Noul val apărut în 2005 a avut parte de un start bun: el provine din România, o ţară care pălea până atunci, din punct de vedere cinematografic, pe lângă Polonia şi Rusia. Debutând cu filmul "Moartea domnului Lăzărescu", de Cristi Puiu - care a impresionat la Cannes în acel an -, această revoluţie şi-a dovedit ulterior clasa mondială: filmul din noul val românesc este estetic riguros, serios, pătruns de un simţ al umorului foarte caustic, îşi trage adevărurile din ţesătura ponosită a vieţii de zi cu zi, fiind adeseori învelit în reziduurile celor 42 de ani de comunism, afirmă autorul acestui articol publicat pe site-ul The Guardian.

Au urmat Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu şi Radu Muntean, care s-au remarcat la rândul lor în acest registru, în a doua jumătate a deceniului trecut, cu filme create special pentru festivaluri şi culminând cu drama "Poziţia copilului" din acest an, care a câştigat cel mai important trofeu - Ursul de Aur - la Festivalul de la Berlin.

Cu toate acestea, noul val a fost aproape total deconectat de publicul său din România. Chiar dacă peliculele româneşti erau premiate şi apreciate de puriştii cinema-ului internaţional, cifrele din box office-ul românesc au fost înspăimântător de mici. Cel mai recent film regizat de Cristi Puiu, "Aurora", a obţinut încasări de doar 6.942 de dolari în România, ocupând poziţia a 96-a în topul celor mai populare filme din 2011. Doar celebrul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", filmul de Cristian Mungiu care a câştigat Palme d'Or la Cannes