Organizaţia Caritas Alba Iulia împreună cu traineri în domeniul kinesteticii din Europa de Est se ocupă de implementarea unei discipline inovative în domeniul îngrijirii, aceasta fiind eficientă atât pentru asistaţi cât şi pentru îngrijitori. Beneficiind de ajutorul profesional şi organizatoric al Institutului de Kinestetică din Elveţia şi a Asociaţiei Europeane a Kinesteticii, organizaţia Caritas Alba Iulia derulează un nou program pentru ajutorarea persoanelor cu deficienţe.
„Pentru implementarea ştiinţei kinesteticii în România, Organizaţia Caritas Alba Iulia, ca prima instituţie din Europa de Est, a demarat cu ajutorul profesioniştilor din Elveţia un curs de traineri în kinestetică pentru angajaţii organizaţiei. Cursul, constând în 320 de ore de formare, a fost precedat de alte două cursuri de pregătire şi a fost absolvit de zece angajaţi Caritas”, a precizat directorul asociaţiei, doctorul András Márton.
În cadrul acestui eveniment au fost prezentate posibilităţile şi surplusul calitativ oferit de kinestetică în favoarea procesului de îngrijire, a persoanei care îngrijeşte, precum şi a persoanei îngrijite.
Prezentarea a fost tinută de Brigitte Marty, director executiv al Kinaesthetics Schweiz, Stefan Knobel, coordonator ştiinţific al European Kinaesthetics Association, precum şi de proaspeţii traineri din echipa Caritas.