„Berlin Alexanderplatz“ este o construcţie cu valoare de documentar, care înregistrează zgomotele oraşului condamnat, cântecele târfelor şi vuietul crizei economice. Berlinul anului 1928 este demontat şi reconstruit piesă cu piesă de un regizor meticulos, care folo-seşte colajul ca tehnică narativă. Lipiturile sunt fine, imperceptibile.
Mai multe enunţuri ale teoreticianului Eugenio Barba pot oferi cheia interpretării spectacolului de la Teatrul Naţional „Radu Stanca". Primul ar fi acesta:
„La începutul secolului al XX-lea se năştea un nou teatru care depăşea dimensiunea narativă şi trecea spre abstracţie, dar, cu toate acestea, putea ataca toate zonele sistemului nervos".
Apoi, „un spectacol se târâie sau pluteşte în funcţie de cantitatea de detalii bine executate". Producţia Teatrului Naţional „Radu Stanca" este un spaţiu al detaliilor excelent executate, apropiată ca stil de zona tablourilor expresioniste.
Text greu digerabil, montat abrupt
Interacţiunea dintre personaje este aceea din interiorul unui ceas de mare precizie. Dragoş Galgoţiu ştie să umple scena cu actorii săi; dinamica relaţiilor dintre personaje marchează, până la final, fiecare teritoriu neocupat.
Galgoţiu compensează prin exces de culoare şi imagini arzătoare un text aproape matematic şi de multe ori lipsit de emoţie al germanului Alfred Döblin. O singură poveste este pictată cu mai multe pensule: efecte sonore, articole de ziar, cântece, monologuri, ştiri despre starea vremii sau panseuri religioase.
Parabola este mixată cu filosofia şi parodia. Romanul este o înşiruire de ştiri seci despre prezentul din 1928 şi are o naraţiune arborescentă, care te duce pe mai multe piste către acelaşi subiect. Faptul divers, rostit pe mai multe voci, are menirea de a trasa contextul în care trăieşte destinul lui Franz Biberkopf.