Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curiosity e jocul care îţi va schimba viaţa şi se poate dovedi cel mai mare experiment social încercat vreodată

Publicat in Adevarul, joi 2 mai 2013 ·

Un recunoscut creator de jocuri a avut o idee: să creeze un cub, să ascundă ceva în el şi să pună oamenii să „foreze" după acel ceva din interior, iar jocul se numeşte Curiosity. Merită? El spune că da, acel ceva le va schimba viaţa, dar mai întâi trebuie să ajungă acolo strat cu strat.

Curiosity a fost creat de 22cans, o companie fondată de Peter Molyneux, cunoscut pentru titlurile Populous sau Black & White. Ce se întâmplă în acest univers? Descarci aplicaţia pe Android sau iPhone şi începi să sapi în adâncul unui cub. Este un cub imens, găzduit online şi forarea este realizată de mii de oameni, scrie Wired. Dar povestea e incompletă până aici, planurile lui Molyneux sunt cu vederi mult mai largi, cel puţin el aşa spune.

Ce este în interiorul cubului? „Este ceva care îţi va schimba viaţa în toate felurile posibile. Îţi spun, vei vrea asta", le-a declarat el celor de la „Wired". Până acum, doar doi oameni au văzut minunea din interior şi aceştia doi sunt angajaţi ai companiei sale. Dar familia sa habar n-are ce este în interiorul cubului digital. Acum, acesta a ajuns la 50 de straturi la care oamenii lucrează în continuare.

Ce este Curiosity? Molyneux a declarat că este un experiment, l-a început în noiembrie 2012 şi a decis să reducă din straturi recent tocmai pentru a mai scurta din joc, nu vrea ca lumea să uite scopul doar pentru că jocul este prea lung. Molyneux a descris şi un episod interesant. O persoană spărgea blocuri pentru a forma imaginea turnurilor World Trade Center din New York. Altă persoană a venit şi a adăugat avioanele, iar o alta a marcat corpurile oamenilor care cădeau.

I can't believe I'm doing this >_> #whatsinsidethecubetwitter.com/MajorRod/statu… — JR (@MajorRod) May 2, 2013

El consideră că acestea sunt precum picturile rupestre, oamenii comunică între ei chiar şi fără să vorbească sau să-şi scrie. Şi comunică c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum o ora
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Lucian Goge și Alexandru Iacob sunt invitați la „EXCLUSIV RAPID” marți, 7 mai, de la ora 21.00

Gandul acum 41 minute
Rapid a pierdut și la Cluj în ziua de Paște și a acumulat doar un punct din 24 posibile în acest playoff. Dan Sucu și Victor Angelescu sunt în căutarea unui antrenor pentru sezonul viitor, iar Daniel Niculae se va despărți de echipa lui de suflet în

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum o ora
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 3 ore
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Suspiciune de malpraxis în cazul unui medic din Craiova: o femeie a murit după o explorare endoscopică

HotNews acum 57 minute
​Poliţiştii efectuează cercetări într-un caz în care există suspiciuni de malpraxis după ce o femeie de 52 de ani din municipiul Caracal din judeţul Olt ar fi intrat în stop cardio-respirator în urma unei intervenţii de explorare endoscopică, efectu

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°