Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Andrei Bejenariu: Tânăra speranţă a boxului sucevean

Publicat in Adevarul, vineri 16 octombrie 2009 ·

Suceveanul a reuşit în cei nouă ani de pugilism să urce mereu pe podium la competiţii. Specialiştii îl văd drept următorul campion naţional de box al României.

A pus mănuşile în mână prima dată la vârsta de zece ani, în cadrul unei gale organizate în sala de sport a Liceului Economic „Dimitrie Cantemir“ din Suceava. „Toţi de acolo ziceau că am boxul în sânge şi, la cererea antrenorului, tatăl meu m-a adus la antrenament. Eram mascota sălii, eram cel mai mic de acolo, aveam vreo 20-25 de kilograme, pe când ceilalţi aveau de la 32 în sus“, povesteşte Andrei.

A început pregătirea în condiţiile în care nu împlinise vârsta limită pentru a participa la competiţii şi nici greutatea necesară. Abia după trei ani de antrenamente dure, tânărul sucevean a intrat într-un ring „oficial“, la Campionatul Naţional de box pentru juniori, care s-a desfăşurat la Iaşi.

„Am terminat pe locul cinci. Am avut un adversar bun, care a ieşit campion atunci şi după trei ani a ieşit vicecampion mondial. Acest lucru m-a ambiţionat, mi-a crescut voinţa de a câştiga şi de a mă pregăti mai bine pe viitor“, rememorează Leonard.

A lăsat „naţionalele“ pentru Bacalaureat

Deşi s-a antrenat cu sârg, suceveanul a fost urmărit de mult ghinion pe parcursul scurtei sale cariere. Nu a reuşit să ia parte la multe competiţii din cauza unor luxaţii repetate la mâna dreaptă. Anul trecut, a fost nevoit să renunţe la pregătirea pentru campionatele naţionale, preferând să se dedice studiului în vederea susţinerii examenului de Bacalaureat.

Ca să oprească seria ghinioanelor, Andrei a hotărât să se opereze la umăr. „S-a operat pentru că era permanent în pericol să piardă meciurile din cauza unor accidentări. Este un tânăr talentat, care munceşte mult şi sunt convins că va reveni în ring în cel mai scurt timp posibil“, explică Doru Iftime, antrenorul lui Andrei. În ciuda nenumăratelor a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 7 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°