Antrenorul Legiei Varşovia, Jan Urban, a recunoscut cu fair-play că Steaua a meritat pe deplin accederea în grupele Ligii Campionilor, evocând minusurile echipei sale care au dus la ratarea calificării.
La finalul meciului Legia-Steaua, încheiat cu scorul de 2-2 la Varşovia, tehnicianul polonezilor a explicat de ce a pierdut echipa sa calificarea, însă a recunoscut că echipa din România a meritat să meargă în grupele Ligii Campionilor. „În mintea mea, nu cred că am pierdut acest meci. Primul gol a venit după o situaţie "unu la unu , în care jucătorul Stelei a depăşit fundaşul nostru, iar al doilea a venit după o greşeală a noastră la mijlocul terenului. Abia după aceea am jucat foarte dur. Adversarii noştri au fost mai relaxaţi şi noi am început cursa de urmărire.
Steaua ştia însă că are un avantaj enorm în faţa noastră. Dacă este să privim per ansamblu, după dubla manşă s-a calificat echipa mai bună. Ei au mult mai mult potenţial faţă de noi, se vede cu ochiul liber calitatea pe care o au. Trebuie totuşi să analizăm ceea ce am făcut bun în ultimul an. După 12 ani de confruntări europene, vom fi o echipă mai bună”, a spus Urban, citat de Mediafax.
CITIŢI ŞI:
FOTO Legia - Steaua: 2-2. Roş-albaştrii s-au calificat cu mari emoţii în Champions League! Cronica unui meci istoric
Adversarii posibili ai echipei Steaua în grupele Champions League. Tragerea la sorţi va fi joi
Legia - Steaua: 2-2. TOATE reacţiile despre calificarea Stelei în grupele Champions League după cinci ani