Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care sunt preţurile locuinţelor în marile oraşe

Publicat in Romania Libera, marți 10 decembrie 2013 ·

Preţurile locuinţelor noi din principalele oraşe din ţară s-au redus în acest an cu până la 15%, în timp preţurile apartamentelor vechi au scăzut cu până la 6%, arată o analiză Mediafax.

"Într-un an care a debutat cu discuţii febrile legate de transformarea programului «Prima Casă» în «Noua Casă», era de aşteptat ca apartamentele vechi să se deprecieze sensibil mai mult decât cele noi. În condiţiile în care programul guvernamental a rămas deschis şi pentru cumpărătorii de locuinţe vechi, o analiză realizată de imobiliare.ro reflectă însă, aproape de finalul lui 2013, o situaţie diametral opusă", se arată într-un comunicat al portalului imobiliar.

Astfel, în ultimele 12 luni, unităţile locative nou-construite au consemnat cele mai mari ieftiniri în marile oraşe, cu un prag maxim de 15% (în Braşov), faţă de marja maximă de scădere atinsă pe segmentul apartamentelor vechi de doar 6,6% (în Iaşi). Astfel, la finalul lui 2013, apartamentele noi sunt absolut competitive din punct de vedere al preţului, diferenţa faţă de cele vechi fiind foarte mult redusă.

În Capitală, preţul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare a scăzut cu 7,6% în decurs de 12 luni, de la 1.142 euro pe metru pătrat util, la finele lui noiembrie anul trecut, până la 1.055 euro pe metru pătrat, în 2013. Cel mai mare declin, de 9,5%, a fost consemnat pe segmentul apartamentelor noi, acestea ajungând la un preţ mediu de 1.165 euro pe metru pătrat, faţă de 1.288 euro pe metru pătrat, în aceeaşi perioadă a anului trecut. Locuinţele din blocurile vechi, pe de altă parte, s-au ieftinit cu 5,3%, de la 1.054 euro, până la 998 euro pe metru pătrat.

Preţurile apartamentelor din Braşov s-au depreciat cu 4,8% în perioada analizată, de la 859 euro pe metru pătrat, până la 818 euro pe metru pătrat. Braşovul este oraşul cu cele mai mari scăderi de preţ pe segmentul apartamentelor noi,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum o ora
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum o ora
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 42 minute
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum o ora
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

VIDEO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu o sticlă

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 11 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare pentru că ar fi oprit un transport de arme către Israel

G4Media acum o ora
Congresmanul republican Cory Mills a prezentat vineri un articol de punere sub acuzare pentru „abuz de putere” împotriva preşedintelui american Joe Biden pentru decizia acestuia de a opri un transport de arme către Israel, informează EFE, conform Ag

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°