Cum am auzit de brandul Pink Floyd? Vă mărturisesc sincer, la radio. După revoluţia din 1989, căci mai devreme nu puteam, deoarece de acolo de sus a venit ordin să aterizez doar cu vreo 8 ani mai devreme. Dacă ştiam cine cânta? Vă mărturisesc că nu. Pe atunci limba engleză era un vis frumos pentru mulţi. Cu timpul, reauzind văzând şi videoclipul am început să bag la cap mai multe. Mi-am dat seama că dacă nu exista acest brand trebuia inventat. Când am ajuns la liceu, cam pe la 14 ani şi ceva, am văzut şi un calculator, apoi după vreo câţiva ani, am putut să apăs şi eu iconiţa magică a lui Internet Explorer şi de acolo, via Yahoo, Google etc am putut să ascult melodia pe îndelete, să văd versurile, să încerc să prind ”ideea„. Am ajuns la vârsta tinereţii şi recunosc că, ori de câte ori auzeam de un comportament neadecvat al unui om pus să facă o treabă, pe care fie nu era în stare, fie nu voia să o facă, dar se comporta ca şi cum nu era treaba lui sau vedeam un viciu din multe altele pe care le are sistemul nostru, versurile We don`t need no education, we don`t need no thought control, no dark sarcasms in the classroomsîmi veneau în minte. Care or fi fost motivele celor ce au compus versurile nu prea m-a interesat să aflu. Aşa de dragul informaţiei, am auzit că erau niscaiva frustrări din copilăria cuiva. Dacă tot a venit ora mărturisirilor, eu, deşi ştiu că melodia e mai veche decât momentul în care era clar cine va pierde ”războiul rece”, am asociat-o şi cu aceste momente ale istoriei. Cu ce am trăit eu şi semenii mei în ăştia 23 de ani. În Europa era un ”zid al ruşinii”, cel al Berlinului, mai e unul pe la Nicosia, mai sunt graniţe nedrepte pe Prut, pe Dunăre cu Ucraina, Bucovina noastră pe jumătate ca şi sudul Basarbiei sunt tot cu cizma Kievului. ”The briks in the wall” suntem noi şi înai