Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: România poate avea o contribuţie meritorie la la viitorul construcţiei de integrare

Publicat in Romania Libera, vineri 1 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului privind Uniunea Europeană, că România poate avea "o contribuţie meritorie la dezbaterea generală din interiorul Uniunii cu privire la viitorul construcţiei de integrare".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că apreciază viziunea şi curajul politic al liderilor europeni care au făcut posibilă trecerea noua etapă de dezvoltare a Europei. Totodată, Băsescu a declarat, conform unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, că are încredere că Europa va reuşi să mobilizeze resursele politice de care dispune pentru soluţionarea provocărilor majore cu care se confruntă astăzi.

"Uniunea Europeană se află la un alt moment important pentru dezvoltarea ei, iar soluţii durabile pentru obiectivele ambiţioase pe care şi le-a propus nu pot fi găsite decât pe baza unor investiţii politice demne de exemplul angajamentului înaintaşilor", se mai arată în mesajul şefului statului.

Traian Băsescu a dorit să reitereze, cu prilejul acestei aniversări, asigurarea că România poate avea "o contribuţie meritorie la dezbaterea generală din interiorul Uniunii Europene cu privire la viitorul construcţiei de integrare".

"România va continua să susţină avansarea Uniunii Europene către o autentică Uniune politică pe baza înţelegerii că o Europă tot mai integrată va fi aptă să gestioneze în interesul său transformările dintr-o lume tot mai globalizată şi să răspundă, totodată, aspiraţiilor legitime de dezvoltare ale naţiunii române", subliniază şeful statului.

"La data de 1 noiembrie 1993 intra în vigoare Tratatul privind Uniunea Europeană, încheiat cu un an înainte la Maastricht, în Olanda, de către cele 12 state membre la acea vreme. Intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht semnala naşterea Uniunii Europene cu denumirea pe care o folosim

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum 25 minute
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Prognoză meteo luni, 13 mai: vremea se menține rece. Ce temperaturi vor fi în București

Adevarul acum 58 minute
Luni, 13 mai, temperaturile medii vor fi ceva mai ridicate decât cele caracteristice acestei perioade în regiunile vestice și ceva mai scăzute în cele sudice și estice. Maximele termice se vor situa între 13 și 22 de grade Celsius, iar minimele se v

Serghei Șoigu, responsabil pentru „peste 355.000 de victime” în armata rusă, susține ministrul britanic al Apărării

Adevarul acum 26 minute
Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării demis duminică de Vladimir Putin, este responsabil pentru „peste 355.000 de victime", morţi şi răniţi, „dintre care propriii săi soldaţi" în războiul din Ucraina, a declarat omologul său britanic Grant Shapps

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum o ora
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Separatiştii din Catalonia pierd majoritatea în parlamentul regional, socialiştii pe primul loc în alegeri

G4Media acum 57 minute
Partidele separatiste, care conduc Catalonia de un deceniu, au pierdut duminică majoritatea în parlamentul regional, potrivit rezultatelor parţiale ale alegerilor regionale câştigate de socialiştii premierului spaniol Pedro Sanchez, la şase ani şi j

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum o ora
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

Noua președintă a Macedoniei de Nord, candidata dreptei naționaliste, a folosit vechiul nume al țării la depunerea jurământului

Ziare.com acum 19 minute
Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de Nord, a refuzat să pronunţe noul nume al ţării, folosit de la un acord încheiat în 2018 cu Grecia, atunci când a depus duminică, 12 mai, jurământul, relatează AFP. Skopje a ajuns

JO de la Paris: "23 de acţiuni" menite să perturbe ştafeta torţei au fost dejucate, anunţă ministrul Darmanin

News.ro acum 2 ore
Ştafeta torţei olimpice pentru JO de la Paris, care a început miercuri în Franţa, a fost ţinta unor tentative de acte rău intenţionate, a anunţat, duminică, ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, potrivit Le Figaro. Într-un mesaj publicat du

Pfizer şi AstraZeneca anunţă noi investiţii în Franţa, de aproape 1 miliard de dolari

News.ro acum 2 ore
Companiile de top în domeniul sănătăţii Pfizer şi AstraZeneca au anunţat duminică noi investiţii în Franţa, în valoare totală de aproape 1 miliard de dolari, înainte de începerea summitului anual de afaceri ”Alege Franţa” din acest an, transmite Reu

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 10 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°