Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steagul campionilor de la Oţelul a plecat spre cele mai mari înălţimi ale lumii

Publicat in Adevarul, joi 1 septembrie 2011 ·

Alpinistul gălăţean Tiberiu Pintilie a preluat astăzi steagul roşu - alb - albastru al echipei de fotbal Oţelul Galaţi de la directorul general al clubului şi urmează să-l înfingă pe vârful Cho Oyo, situat la 8.201 metri altitudine, în regiunea Khumbu din estul Nepalului.

Tiberiu Pintilie va încerca, alături de alţi trei alpinişti, să escaladeze unul dintre cei mai înalţi munţi din Tibet, doar alte cinci vârfuri din lume fiind la o altidudine mai mare decât Cho Oyo. Reuşita ar reprezenta primul "opt miar" pentru Tiberiu, alpinistul în vârstă de 25 de ani care încearcă să-şi depăşească performanţa de anul, când a cucerit primul său "şapte miar", vârful Korjenevskaya, din Pamir, înalt de 7105 metri.

"Atunci am fost cea mai tânără echipă din lume care a ajuns la o astfel de altitudine, acum încerc să fiu cel mai tânăr alpinist care ajunge pe un «opt miar»", a spus Tiberiu Pintilie.

Acesta va lua cu el steagul Oţelului, pe care i l-a înmânat astăzi într-un cadru festiv directorul general al clubului, Marius Stan, şi căpitanul echipei, Sergiu Costin.

Cei de la Oţelul i-au oferit 3.000 de euro, sprijin în finanţarea expediţiei, suma fiind strânsă din donaţii ale jucătorilor, antrenorilor şi celor din conducerea administrativă a clubului. "Îl aşteptăm înapoi, după ce va reuşi să-şi atingă obiectivul, pentru a punea acest steag în vitrina cu trofee a clubului nostru", a spus Marius Stan.

„Puteţi învinge pe Manchester"

Tiberiu Pintilie le-a transmis jucătorilor de la Oţelul ce au de făcut pentru a învinge pe Manchester United în Liga Campionilor. „Noi, alpiniştii, vrem să demonstrăm că atunci când îţi doreşti ceva cu toată fiinţa, nimic nu este imposibil. Le transmit fotbaliştilor că, dacă vor fi uniţi, la fel cum suntem noi în expediţii , pot obţine rezultate care să-i lase pe toţi cu gura căscată. Pot chiar şi să bate pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 39 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 58 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°