Într-o perioadă foarte scurtă, de ordinul lunilor, România a reușit să strângă relațiile cu Israelul prin cooperare militară (exercițiile militare aeriene BLUE SKY 2010), dialog politic (vizita președintelui israelian Shimon Peres) și o întrevedere a ministrului Baconschi cu liderii celor mai proeminente organizații evreiești de peste ocean.
După ce președintele Israelului, Shimon Peres, a fost prezent în această vară la București, ca urmare a unor exerciții militare comune între cele două state, soldate, din nefericire, cu prăbușirea unui elicopter al IDF în care au decedat șase militari israelian și un român, ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi, s-a întâlnit miercuri, 22 septembrie, la New York, cu reprezentanţi ai principalelor organizaţii evreieşti americane: American Jewish Committee, B’nai B’rith International, Anti Defamation League, Joint Distribution Committee and Claims Conference şi Conference of Presidents.
Întrevederea, solicitată de organizațiile evreiești americane, a avut, conform comunicatului de presă emis de Ministerul Afacerilor Externe, mai multe subiecte de dialog, care au variat între „un schimb de opinii privind relaţiile SUA-România, cooperarea României cu organizaţiile evreieşti” și realitățile spațiului public românesc, cu referire la toleranță, nediscriminare, antisemitism și cultivarea memoriei Holocaustului.
Ajutor din partea lobby-ului evreiesc
Baconschi a subliniat că România apreciază relațiile „apropiate cu organizaţiile evreieşti şi pentru susţinerea constantă din partea acestora pentru dezvoltarea dialogului româno-american”.
Voalat, ministrul român de externe a cerut susținerea organizațiilor evreiești de lobby pentru ridicarea regimului vizelor pentru cetățenii români care doresc să călătorească în Statele Unite, subliniind că ”includerea României în programul Visa Waiver ar repreze