Bătrânul, din judeţul Cluj, lucrează rame şi taie geamuri pentru ferestrele doljenilor, de mai bine de trei decenii. Cel mai mare tablou pe care l-a înrămat măsura patru metri pătraţi.
Când a pus prima dată mâna pe geam, avea şapte ani. Nu ştia cu ce se mănâncă această meserie. A luat-o ca pe o joacă. Atunci a venit şi prima păţanie: s-a tăiat la deget aşa de rău încât, de frică, timp de o lună nu a mai pus piciorul în atelierul tatălui, geamgiu de profesie. Neastâmpărat din fire, cum singur o recunoaşte, şi-a luat inima în dinţi şi s-a pus iar pe treabă, după ce rana i s-a vindecat. S-a mai accidentat de câteva ori.
"Muierile sunt foarte schimbătoare"
La 50 de ani de la această experienţă, nea Leu şi-a dat seama că ocupaţia de geamgiu e la fel de imprevizibilă ca femeia. „Muierile sunt foarte schimbătoare, nu ştii la ce să te aştepţi de la ele. Te iau prin surprindere de fiecare dată“, spune bătrânul. Deşi îşi iubeşte soţia ca pe ochii din cap, ardeleanul nu a menajat-o de la muncă. Încă din tinereţe a luat-o de braţ şi a dus-o în atelier, i-a pus în mână o bucată de sticlă, un diamant, şi a lăsat-o să se descurce singură. Nu l-a dezamăgit. „Mi-a tăiat nevasta un geam, ca la carte. M-a lăsat cu gura căscată. Cu mine şi-a început ucenicia. S-a specializat repede. După câtva timp, îmi făcea concurenţă“, poveşteşte nea Leu.
Scotea profit cât trei salarii
Nu i-a fost necaz. Din contră. „M-am mândrit, că e aşa iscusită. Dar mai târziu, când au apărut copiii, am lăsat-o să se ocupe de educaţia lor“, îşi aminteşte meseriaşul de vremurile tinereţii. Erau ani frumoşi. Afacerile mergeau ca pe roate, dragostea era mare. Nu avea nicio grijă. „Făceam profit câte 4.000 de lei. La sfârşitul zilei scoteam hârtiile din buzunar şi-i număram cu aşa drag, că nu mai îmi trebuia nimic altceva. Eram barosan. Chit că aveam numai tăieturi pe b
